Nici un clujean în naționala de rugby

Selecţionerul echipei naţionale de rugby a României, Andrew Robinson, a convocat un lot de 37 de jucători din campionatul intern pentru cantonamentul de la Izvorani, programat între 10 şi 17 ianuarie, în vederea pregătirii partidei cu Belgia din 7 februarie, restantă din ediţia 2020 a Rugby Europe Championship.

Conform site-ului oficial al Federaţiei Române de Rugby, lotul primei reprezentative se va reuni la Bucureşti, în 10 ianuarie, iar după vizita medicală va intra în pregătire la Complexul Sportiv Sydney 2000 de la Izvorani.
Lotul României
are următoarea componență:
Linia I: Laurenţiu Nica (CSM Ştiinţa Baia Mare), Iulian Hartig (CSM Ştiinţa Baia Mare), Constantin Pristăviţa (CSM Ştiinţa Baia Mare), Alexandru Savin (CSA Steaua), Domiţian Mureşan (CSM Ştiinţa Baia Mare), Eugen Căpăţînă (SCM Timişoara), Tudor Butnariu (CSA Steaua), Ovidiu Cojocaru (CSM Ştiinţa Baia Mare), Vasile Bălan (CSA Steaua);
Linia a II-a: Lucian Mureşan (SCM Timişoara), Florin Roşu (CSM Ştiinţa Baia Mare), Johannes van Heerden (CS Dinamo);
Linia a III-a: Alexandru Alexe (CSM Ştiinţa Baia Mare), Damian Strătilă (CSA Steaua), Adrian Ion (ACS Tomitanii), Vlad Neculau (SCM Timişoara), Kamil Sobota (CSA Steaua), Cristi Boboc (ACS Tomitanii Constanţa), Dragoş Ser (CSA Steaua);
Mijlocaşi la grămadă: Gabriel Rupanu (SCM Timişoara), Alexandru Ţiglă (CSM Ştiinţa Baia Mare), Florin (CSA Steaua), Julien Bartoli (CSA Steaua);
Mijlocaşi la deschidere: Tudor Boldor (CSA Steaua), Daniel Plai (CSA Steaua);
Centri: Vlad Popa (CSA Steaua), Cătălin Fercu (SCM Timişoara), Florin Vlaicu (CSA Steaua), Moa Maliepo, Alexandru Bucur (CSM Ştiinţa Baia Mare);
Aripi: Shennan Stephen (SCM Timişoara), Mihai Lămboiu (CSM Ştiinţa Baia Mare), Cosmin Iliuţă (CSA Steaua), Ionuţ Dumitru (CSA Steaua), Tangimana Fonovai (CSA Steaua);
Fundaşi: Ionel Melinte (SCM Timişoara), Paul Popoaia (CSM Ştiinţa Baia Mare).
Echipa naţională de rugby a României întâlneşte selecţionata Belgiei,
în 7 februarie (ora 15:30), pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova, în ultima etapă a ediţiei 2020 a Rugby Europe Championship. Conform FRR, partida se va disputa fără spectatori.
Înaintea ultimei etape din REC 2020, pe primul loc se află Georgia, cu 19 puncte, urmată de Portugalia – 9 puncte, Spania – 9 puncte, Rusia – 8 puncte, Belgia – 7 puncte, România – 5 puncte.

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut