Necesitatea extinderii parcului industrial de la Jucu a devenit evidentă

Parcul Tetarom de la Jucu a devenit neîncăpător, motiv pentru care extinderea acestuia a devenit imperios necesară. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, solicitările depăşesc cu mult terenul disponibil, astfel încît administraţia judeţeană poartă negocieri intense cu Ministerul Educaţiei, respectiv cu Guvernul României, pentru obţinerea a încă 172 de hectare de teren dintre cele administrate de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară.

Gradul de ocupare a parcului industrial Tetarom III – incluzînd solicitările imediate – a ajuns la 100%. Potrivit directorului Tetarom, Viorel Găvrea, motivul îl reprezintă infrastructura deja existentă, precum şi apropierea de aeroport.

„Astăzi, cred că mai avem circa 30 de hectare disponibile, dar şi acelea sînt sub negocieri. Mai avem disponibile două locaţii, de aproximativ 16 hectare, respectiv circa 12 hectare, însă solicitările depăşesc această suprafaţă. Battistero vrea 30 de hectare, iar o altă firmă importantă a solicitat 40 de hectare. De asemenea, sîntem în negocieri cu încă doi investitori. Oricum, cererea merge către 400 de hectare. Eu am spus mereu că urmează un val de investitori – spun de ani de zile acest lucru – ,este rezultatul muncii noastre”, a afirmat Găvrea săptămîna trecută, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit acestuia, în Tetarom III s-au locat comapaniile Bosch – pe o suprafaţă de 22 de hectare -, De’Longhi – care ocupă 30 de hectare -, Trans Carpatica – pe 3 hectare -, Mader Logistik  – pe o suprafaţă de 12 hectare -, în timp ce Imperial Development ocupă o suprafaţă de 8 hectare, iar Star Storage 28 de hectare. În plus, săptămîna trecută, CJ a semnat un contract cu compania germană Karl Heinz Dietrich (KHD), în vederea locării acesteia pe o suprafaţă de 4,4 hectare. „Domnul Dietrich, în discuţiile pe care le-am avut, mi-a spus că este clar cea mai bună locaţie din Transilvania şi nu numai. Sînt multe argumente – apropierea de graniţă, aeroportul internaţional, cooperarea cu conducerea CJ”, a explicat Găvrea.

Horea_UioreanuŢinînd cont de faptul că CJ se află în diverse stadii de negociere şi cu alte companii străine care doresc să investească la Jucu, necesitatea extinderii parcului Tetarom III a devenit evidentă.

„Unul dintre investitori s-a oprit la o parcelă de 28 de hectare. Sîntem în faza finală a negocierilor. Este un investitor major, care va apela şi la jutor de stat. Am început negocierile de cinci luni şi mai este nevoie de ceva timp. Sper ca pînă la finele anului să fim în măsură să anunţăm oficial această investiţie”, a detaliat Horia Uioreanu, precizînd că solicitarea investitorului privind confidenţialitatea îl împiedică să dea detalii în legătură cu acesta.

„În principal locaţiile în Tetarom III s-au cam epuizat, de aceea sîntem în tratative cu Ministerul Educaţiei pentru a putea extinde parcul de la Jucu  cu 172 de hetare”, a completat şeful administraţiei judeţene, precizînd că CJ face demersuri la guvern pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţă în vederea transferului suprafeţei de teren menţionate din administrarea Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară în patrimoniul Consiliului Judeţean, în vederea extinderii parcului industrial de la Jucu.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.