Neapărat “oameni noi”?!

Ilie Călian

Cu ceva timp în urmă, copreşedinta “noului” PNL, Alina Gorghiu, insista asupra necesităţii alegerii primarilor prin două tururi de scrutin cu un argument năucitor: abia în acest mod s-ar putea asigura înnoirea măcar a jumătate dintre primari. Asta, în alţi termeni, ar însemna, de fapt, asigurarea că partidul său va avea mai mulţi primari, care să poată să “organizeze” cum se cuvine, în primul rînd, alegerile parlamentare din noiembrie. Sper că nimeni nu se îndoieşte de acest adevărat scop – după ce tot ea, împreună cu întreg partidul, votase legea privitoare la un singur tur: la vremea aceea, nu-şi făcuse bine calculele…

Toate astea vin pe fondul unei mai vechi campanii- încă de pe vremea lui Băsescu, care o şi iniţiase -, pentru “înnoirea” clasei politice. După cum sper că aţi observat, nu era vorba despre competenţă, experienţă, viziune, talent şi onestitate, ci doar despre înnoire. Pentru cine preţuieşte cît de cît logica sau măcar are curiozitatea să deschidă un dicţionar (al oricărei limbi) este limpede că noutatea nu este sinonimă nici cu superioritatea, nici cu competenţa, nici cu celelalte calităţi cerute unui politician sau administrator pe care să merite să-l votezi. După cum nici faptul că cineva este simpatic nu este o garanţie a calităţilor sale de conducător competent într-un anumit domeniu. Adică, faptul că ţi-ar plăcea să stai cu el/ea la o bere/ o bîrfă nu este un motiv suficient ca să îl / să o votezi.

De fapt, e greu să-ţi explici ce-şi doreşte “noul” PNL. Cel mai bun exemplu este desemnarea lui Marian Munteanu drept candidat la Primăria generală a Capitalei: nu era nici membru al PNL, nici lider al vreunei “societăţi civile”- nici femeie, ca să fie musai promovată de campioana feminismului liberal, Alina Gorghiu. Ciudăţenia constă în faptul că nu corespundea nici nevoii de a fi un “om nou”, unul care n-a mai făcut politică. Ba chiar “politica” pe care o făcuse, cu înclinaţii naţionalist-legionare, i se reproşează astăzi chiar de către unii reprezentanţi ai “societăţilor civile”. Adică, noul candidat n-ar prea corespunde nici ca reprezentant incontestabil al “societăţilor civile” şi “străzii”. Ba, desemnarea lui Marian Munteanu l-a obligat pe fostul şef al PNL, preşedintele Klaus Iohannis, să se distanţeze, din nou, de iniţiativele foştilor săi “colegi”.

Cu toate acestea, prin presa scrisă, audio şi tv continuă campania pentru “înnoirea” clasei politice şi a candidaţilor pentru alegerile locale: să vină oameni noi, care n-au mai făcut politică, n-au mai fost primari şi consilieri!! Cu ce argument? Cu acela că sînt “noi”. Competenţi sau ba, experimentaţi sau nu, oneşti ori lacomi ei au “calitatea” de a fi “noi”, de a nu mai fi “lucrat” vreodată în politică!

Vă pun o întrebare: dacă trebuie să vă faceţi o lucrare la reţeaua electrică sau de gaze, apelaţi la oameni care n-au mai lucrat în domeniu?! Nu cumva, dimpotrivă, evitaţi să vă lăsaţi pe mîna unor nepricepuţi, preferînd oameni cu experienţă? Cîţi ar face invers, riscînd un incendiu sau o explozie?! Asta, desigur, în apartamentul propriu. Dar dacă este vorba de comunitatea noastră – de la mica localitate, la ţară – de ce nu funcţionează acelaşi raţionament, aceeaşi prudenţă?!

De fapt, uşurinţa cu care a prins lozinca “oamenilor noi” îşi are explicaţia în însăşi societatea noastră, fracturată în experienţe socio-profesionale şi economice foarte diferite, transferate într-o cultură buimacă. Pe de o parte – o categorie îmbătrînită, care a păstrat vechi mentalităţi, nu doar din recenta “societate socialistă multilateral dezvoltată”, ci chiar din vechea societate ţărănească, o categorie de oameni pentru care munca e primordial un efort al muşchilor, iar tinerele “braţe de muncă”- o fericire pentru coasă, lopată, sapă, topor, dar şi pentru baros, ciocan, mistrie etc. O categorie de oameni pentru care organizarea, calculele, planificarea, inovaţia şi creaţia nu sînt munci: le poate face oricine, iar dacă e “nou”, cu atît mai bine! De cealaltă parte, tînăra generaţie, dotată cu diplome, masterate şi doctorate luate pe bani şi, uneori, de-a dreptul fraudulos, care îşi imaginează că, dacă au acele patalamale, sînt deja specialişti capabili să “conducă”. Problema gravă este că niciuna din cele două categorii nu au motivaţii reale pentru a privi cu responsabilitate viitorul. Cea dintîi – nu prea are la ce viitor să se gîndească: a doua este mult prea preocupată de parvenirea cu orice preţ…