Neajunsurile locului fruntaş

RADU VIDA

Mă bucur când pot comenta ştiri care vorbesc de bine. Şi, iată, vine vestea că suntem pe primul loc în ceea ce priveşte suprafaţa cultivată cu porumb. Din Europa, vreau să zic! Iar la producţie ne situăm pe locul II, după Franţa! Urmează Ungaria, Marea Britanie, Germania şi Spania. Nici la suprafaţa însămânţată cu grâu nu ne putem plânge. Suntem pe locul 4 în Europa, după Germania, Marea Britanie, Polonia. Şi abia după noi, vine Italia.

Mai zic?

Doar să nu ni se urce la cap. Pentru că şi la producţia de cereale intrăm în top-ul celor 5. Şi producem 22,1 milioane de tone. Stau mai bine decât noi Marea Britanie, Polonia, Germania şi Franţa (aceasta din urmă cu o producţie cerealieră de 72,7 milioane de tone).  Nu avem, aşadar, de ce să ne plângem. Pentru că, cu tot anul meteorologic prost, şi 2016 se arată a se încheia cu o producţie mai mare decât anul precedent cu 15-20%.

Putem, cu alte cuvinte, să ne bombăm pieptul. Suntem tari?

Nu. În primul rând, pentru că nu suntem băgaţi în seamă. Şi, din această cauză, nu noi facem preţul european al cerealelor. Nici măcar nu participăm. Vindem aşa cum ni se dictează şi, cu toate astea, rentează. Avem însă şi alte lipsuri. Ceea ce înseamnă că politicienii n-au acordat suficientă atenţie acestui important sector al economiei. Aplicând metoda „lasă-mă, să te las!” nu vom aveam o agricultură performantă şi, în consecinţă, nici producţii care să hrănească populaţia şi, totodată, să facă valută adevărată pe pieţele internaţionale.

O cifră: 1.270.000.

A curs ceva apă pe Sena de atunci, iar astăzi, acolo există 600.000 de fermieri adevăraţi. La noi? Doar 1 la sută (din 1,27 milioane, cum spuneam) contează şi tot ei dau producţii adevărate.  Restul de 800.000  au suprafeţe de teren arabil cuprinse între 1 şi 5 hectare. O nimica toată, vă asigur.

O altă mare carenţă a agriculturii noastre mioritice este lipsa fondurilor pentru investiţii. Fabricile de unelte agricole au fost distruse, iar preţurile utilajelor de import sunt mult peste posibilităţile majorităţii oamenilor. E un cerc vicios din care nu se poate ieşi, doar dacă cineva se apleacă asupra nevoilor fermierilor români şi pune umărul pentru a îndrepta pe un drum mult mai bun producţia.

Altfel?

Vom asista în continuare la producerea unor cifre statistice deloc favorabile nouă, cel puţin din punct de vedere al randamentului. În agricultură, 28 la sută din populaţia activă lucrează în ferme de diferite tipuri. Iar aportul la produsul intern brut este de 5-6 la sută. Media europeană în domeniu spune că doar 3-4 la sută din populaţia activă lucrează în agricultură, iar aportul la PIB este de 7-8 la sută.

Dar, în tot răul şi-un bine!

Aici, în agricultură stă potenţialul principal al României de a se dezvolta şi în anii care vin. Creşterea economică din sector se poate realiza doar prin convingerea  micilor fermieri că „unde-s doi…” ştiţi şi dumneavoastră! Concurenţa e mai suportabilă. Eficienţa lucrărilor este mult mai mare, posibilitatea de a accesa credite mai puţin limitată, iar accesarea fondurilor europene se face mai cu spor.

Iar cuvântul de ordine e: mo-der-ni-za-re!