„Ne vom mai vaccina, din prudență și grijă pentru noi și cei din jur. Beneficiile sunt mult mai mari decât riscurile”

INTERVIU | Dr. Alexandru Coman, epidemiolog – Despre pandemie, dincolo de cifre:

Cei doi ani de pandemie de coronavirus au schimbat multe în societatea românească, cum s-a întâmplat, de altfel, peste tot în lume, dar ne-a schimbat și pe noi, ca persoane. Specialiștii spun că după această perioadă nu vom mai fi niciodată la fel, dar că avem șansa să fim altfel. Să învățăm, și să fim convinși că sănătatea este extrem de importantă pentru toți, să nu luăm sănătatea ca pe un dat, ca pe ceva ce ni se cuvine, ci, dimpotrivă, ca ceva ce trebuie protejat.

În anii de pandemie severă, am trecut cu toții printr-o sumedenie de stări și de trăiri. Am avut, ințial frica de boală și de moarte, apoi am trăit lockdown-ul ca pe ceva unic în viața noastră. Am devenit anxioși, stresați, neîncrezători în tot ceea ce mișcă în jurul nostru. Acum, ne-am mai relaxat, deși zilnic sunt raportate, în România cel puțin, câteva mii de cazuri noi de îmbolnăvire, și nu se mai panichează nimeni.

Doctorul Alexandru Coman este medic specialist epidemiolog, coordonator al Serviciului de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale din cadrul Institutului Inimii „Niculae Stăncioiu”  din Cluj-Napoca, și a efectuat stagii de pregătire la universități de prestigiu din Statele Unite ale Americii, Florida, Iowa sau Berkeley California. În interviul acordat pentru Făclia de Cluj, domnia sa ne-a povestit cum a trăit și cum a trecut un epidemiolog prin pandemia de coronavirus, dar și la ce să ne așteptăm pe viitor de la acest virus.

Reporter: Au trecut doi ani grei de pandemie de coronavirus. Cum ați caracteriza această perioadă în câteva cuvinte?

Dr. Alexandru Coman: Aș caracteriza-o ca o perioadă extrem de interesantă profesional și extrem de epuizantă în plan personal. Implicarea cadrelor medicale în gestionarea pandemiei a fost, și este, una foarte-foarte mare. Resursele alocate au fost importante și parcă timpul s-a oprit în loc, și toți ne-am concentrat pe aceeași boală, restul intrând într-un con de umbră.

Cred că începem să ieșim din perioada dificilă prin care am trecut, și să decontăm acum o parte din costurile târzii ale pandemiei.

Cum ar fi?

Cum ar fi criza economică, crizele sociale, boli nerezolvate care n-au rămas pe loc, ci au evoluat, precum cancere, boli de inimă și așa mai departe. Le decontăm acum. A venit acum momentul să ne focusăm, să ne concentrăm și pe genul acesta de patologii, și să mergem mai departe ca și societate.

Ați fost implicat în pandemia de coronavirus încă din prima secundă. Cu ce ne-am confruntat, de fapt?

Ne-am confruntat cu un virus care se transmite respirator, cu o modalitate de transmitere extrem de facilă. În consecință, boala s-a transmis repede. Un foc de paie, practic, care a trecut prin mulțime în mai multe valuri, și de fiecare dată a creat probleme. La început, amplitudinea focului a fost mai mică, apoi amplitudinea a tot crescut, am văzut o creștere mare a numărului de cazuri, dar și spitale blocate, cu pacienți așteptând să fie îngrijiți, și asta nu s-a întâmplat doar în România, ci în întreaga lume. Am văzut un efort colectiv la nivel mondial de a gestiona pandemia, cu un efort uriaș din partea oamenilor de știință, care au venit repede, zic eu, cu o rezolvare a situației, mă refer la vaccin.

Am văzut costuri de neimaginat pentru gestionarea pandemiei, și nu mă refer neapărat la bani, ci mă refer la starea în care suntem noi acum ca societate. Suntem împărțiți în două grupuri, cel puțin în două grupuri, mai bine zis, în oameni care cred în boală, în oameni care nu cred în boală. În oameni care acceptă să-și sacrifice o parte din libertățile personale pentru niște beneficii colective, sunt alții care nu acceptă acest lucru. Oameni care cred în vaccin, oameni care nu cred în vaccin.

Societatea este divizată, și ăsta e un cost al pandemiei, un cost pe care o să-l plătim, probabil, multă vreme de acum încolo. Cred că societățile care au reușit să mențină coeziunea, să mențină populația unită în jurul unei direcții, în jurul unui scop central, cred că au rezolvat mai bine problemele ridicate de pandemie.

România a fost prinsă de pandemie, cum să spun, total nepregătită pentru așa ceva, față de alte țări? Am fost mai „în pielea goală” decât alții?

E greu de comparat asta. E vorba și de mentalul colectiv, de felul în care noi ne gestionăm problemele. Nimeni, și asta e clar, nu a avut la dispoziție resursele necesare încă de la început, lanțurile de aprovizionare. Noi trăim într-o economie unde lucrurile sunt eficientizate până la ultimul șurub, sau măcar încercăm să le eficientizăm într-acolo, încercăm să nu lucrăm pe stoc, încercăm să previzionăm producții, încercăm să previzionăm consumuri, ei bine toate lucrurile astea s-au dat peste cap grav în pandemie. Dau un singur exemplu: cantități de dezinfectanți pe care, în mod normal, le foloseam într-un an, le-am folosit într-o singură lună. Nicio societate, nicio economie nu poate răspunde foarte repede la o asemenea schimbare.

De multe ori mă gândesc, și nu știu dacă merită să dau acest exemplu, poate e exagerat, dar de multe ori când mă uit pe Facebook, și văd că după o furtună teribilă apa de pe străzi curge, iar lumea se plânge că parcă am fi în Veneția. Lucrurile astea nu se întâmplă în fiecare zi, și se pot întâmpla oriunde în lume, este vorba despre un sistem de canalizare care trebuie să facă unei situații excepționale. Nicăieri în lume, un sistem de canalizare nu face față unei ploi cu adevărat torențiale. Așa a fost și cu pandemia.

În legătură cu modul în care statul, autoritățile au recționat în perioada pandemiei, ce ne puteți spune? A fost bine până la urmă? Era loc de mai bine?

Întotdeauna e loc de mai bine, în orice societate. Nu cred că lucrurile sunt gestionate perfect, dar ele au fost gestionate, cu resursele pe care le-am avut. Am pregătit spitalele pentru ce era mai rău, și am văzut ce era mai rău în valurile cu un număr uriaș de îmbolnăviri. Să nu uităm însă că și în spitale lucrează oameni, care au fricile lor, limitele lor. Nu suntem toți Supermani, suntem oameni simpli.

Cred că oficialitățile au încercat să facă față situației, pe alocuri au și reușit. Uneori am avut senzația că oricum ne duce vântul în direcția în care voia el să bată, și că nu prea putem noi influența lucrurile, dar cred că, într-o oarecare măsură, le-am influențat înspre bine.

Măsurile au fost aplicate adecvat momentului de evoluție a pandemiei, au fost măsuri inițial concentrate pe sursă, apoi măsuri concentrate pe calea de transmitere, apoi pe măsurile legate de receptivitatea populației, pe rezistența populației la boala despre care vorbim. Cred, deci, că măsurile au fost oarecum adecvate fiecărei etape. Sigur, cu suprapuneri, pentru că aceste etape nu sunt clar delimitate. La un moment dat este și o decizie a omului de știință, și a politicianului, în ceea ce privește gestionarea unei situații.

A trecut perioada cea mai grea, dar avem și astăzi multe cazuri noi de coronavirus raportate zilnic, dar asta nu mai panichează pe nimeni…

Poate ne-am și obișnuit, dar nu e doar asta. Eu cred că presiunea de pe sistemul sanitar a căzut în mod evident. Sigur că și într-un an de epidemie de gripă, prepandemic să zic așa, exista presiune pe sistemul sanitar, și asta nu interesa pe nimeni, decât pe cei care lucrau aici. Adică, populația era obișnuită, da, e sezon de boli respiratorii, o să mă îmbolnăvesc, mureau oameni de gripă, se blocau anumite saloane și anumite secții, aveam absenteism și în rândul personalului medical din cauza virozelor respiratorii, adică soldați căzuți la datorie. Cred că la fel se întâmplă și acum.

Nu putem vorbi însă despre coronavirus ca un virus banal, că e ca și o banală gripă.. Nu e banal, nimic nu e banal. În boală, nimic nu e banal. Despre gripă, doar cu respect, ca să zic așa, la fel și despre coronavirus.

Am auzit cândva că în virusul gripal niciodată să n-ai încredere, pentru că întotdeauna se va schimba, și va avea capacitatea să-ți producă surprize. Poți să ai încredere în virusul rabiei, de exemplu, dar în cel gripal niciodată.

Vaccinarea a început oarecum greoi, apoi a urmat un val uriaș de persoane care și-au administrat acest vaccin, pentru ca acum nimeni să nu mai vorbească despre asta. Ce înseamnă acest lucru din perspectivă epidemiologică?

Eu n-am simțit că vaccinul a fost primit cu reticență, cel puțin în primele trei luni de vaccinare, am avut centre de vaccinare în spitale, am coordonat astfel de centre, am coordonat centre de vaccinare mobile, și nu aveam suficiente doze ca să-i vaccinez pe toți cei care au dorit asta. Ulterior, lucrurile s-au mai relaxat pentru că, poate, nici noi n-am reușit să informăm suficient de bine populația, poate nici n-am folosit cum trebuia vocea presei să informăm corect și bine populația. Interesul pentru vaccinare s-a diminuat, acum este unul chiar scăzut.

După părerea mea, de acum încolo ar trebui să țină de noi ca să fim sănătoși, și, după părerea mea, vaccinul este un instrument foarte-foarte bun. Virusul se schimbă, evoluează, avem nevoie de vaccinuri care evoluează. Cred că acum ne aflăm în paradigma gripei, probabil că vom vedea vaccinare sezonieră și pentru coronavirus, ca și pentru gripă. Adică, ne vom mai vaccina, din prudență și din grijă pentru noi și pentru cei cu care interacționăm, pentru că vor exista grupe de risc la care vaccinarea va fi recomandată, că sunt persoane în vârstă, că sunt persoane cu patologie asociată, că sunt oameni care interacționează cu aceștia. Trebuie să ne gândim că beneficiile vaccinării depășesc cu mult riscurile.

Am depășit perioada critică, am tras învățăminte, am făcut lucruri bine și mai puțin bune, în concluzie cu ce am rămas? Avem nevoie de mai mulți specialiști, de o comunicare mai bună?

Da, avem nevoie de specialiști, ca și de comunicare, și cred că avem nevoie de o educație sistematică solidă a întregii populații. Adică, avem nevoie de oameni educați, de oameni care să înțeleagă știință, să aibă încredere în ea, să creștem încrederea în știință. În plus, avem nevoie de oameni informați corect, iar asta, da, cade în sarcina noastră a specialiștilor de sănătate publică, a oamenilor de presă, și, în cele din urmă, în cea a statului.

Sandu Mureșan