Naşterea Fecioarei în pictura lui Bartolomé Esteban Murillo

Bartolome Naşterea fiecărei persoane în parte constituie un fapt unic, irepetabil, fiind predeterminată de Dumnezeu dintru vecie. Fiecare vine în lume prin voinţa lui Dumnezeu şi din acest motiv, naşterea omului este înfăţişată în icoane sau în pictura religioasă cu o mare solemnitate, ca o dezvăluire a planurilor lui Dumnezeu. Acest lucru se adevereşte cu precădere în cazul naşterii Mariei, întreaga scenă desfăşurîndu-se într-o atmosferă sacră. Pentru venirea pe lume a Mariei era nevoie de o intervenţie a lui Dumnezeu (Sfînta Ana fiind o femeie în vîrstă, sterilă), iar semnificaţia simbolică este clară: Fecioara Maria urmează să devină sălaşul lui Hristos. Naşterea înseamnă bucurie, dar şi speranţă. Mamele întotdeauna anticipează viaţa copiilor lor, au un fel de clarviziune. Aşa şi Sfînta Ana, şezînd în pat, priveşte departe, ca şi cum ar dori să profeţească, dar se simte încă obligată să păstreze tăcerea, o tăcere plină de aşteptarea marilor lucruri din viitor.1

Sărbătoare a bucuriei, Naşterea Maicii Domnului a fost transpusă în pictura religioasă de numeroşi artişti, aparţinînd diferitelor şcoli sau stiluri, printre care şi pictorul spaniol Bartolomé Esteban Murillo.

Pictura spaniolă din veacul al XVII-lea se defineşte ca o dominantă a clarobscurului, marcată de influenţa lui Caravaggio dar şi de tradiţia încetăţenită, autohtonă. Considerat drept unul dintre ultimii reprezentanţi ai acestui secol de aur, Murillo (1617-1682) a învăţat pictura la Madrid, unde a studiat operele veneţiene şi picturile lui Rubens şi Van Dyck, fiind influenţat de operele lui Velásquez. Totodată, în prima perioadă de creaţie arta sa va sta sub înrîurirea lui Zurbarán, Ribera şi Alonso Cano, de unde va deprinde gustul pentru realism. Stilul său îndreptat către realitatea imediată a detaliilor reflectă tradiţia, dar şi tendinţa de poleire a barocului italian2 . În cea de-a doua perioadă de maturitate, stilul său va devei mai suav, tandru. Va picta în anul 1645 treisprezece pînze pentru chiostrul bisericii San Francisco al Grande din Sevilla, lucrări ce îi vor aduce faima şi recunoaşterea în epocă. Mai tîrziu, paleta sa se împrospătează aidoma unui buchet de flori, iar compoziţia se îndreaptă spre mai multă conciziune3 . Ultima perioadă a vieţii sale, după şederea la Madrid (1658-1660), şi-o petrece tot în oraşul natal, unde alături de Herrera el Mozo pune bazele Academiei de pictură. Murillo a murit, în plină glorie, în urma unui accident ivit la Cadix, cînd a căzut de pe schela ridicată pentru pictarea unei fresce la care lucra.

Opera lui Murillo se caracterizează prin prezenţa subiectelor religioase, de extaz mistic sau de iluminare. În aceste compoziţii pictorul prezintă personaje şi scene populare care evocă viaţa de la periferia Sevillei, transformînd subiectul sacru în scenă de gen. Pictată în anul 1660 pentru Capela Imaculatei Concepţiuni a Catedralei din Sevilla, compoziţia Naşterea Fecioarei se găseşte actualmente la Muzeul Luvru din Paris. Ea a fost creată spre a fi pandant cu altă scenă din timpanul acelui spaţiu sacru, de aceea are forma boltită în partea superioară. Aceasta este prima lucrare datată după întoarcerea lui Murillo de la Madrid la Sevilla. Compoziţia, desfăşurată pe diagonală, se înscrie în viziunea şi interpretarea specifice stilului Baroc. Scena ne introduce într-o atmosferă familiară, personajele fiind surprinse în gestică declamatorie. În primul plan se poate vedea tema Naşterii Mariei, aflată sub strălucirea unei lumini calde, odihnitoare. În mijlocul unui grup bine definit şi plin de voioşie şi dinamism se centrează prunca, ce are chipul şi mîna dreaptă îndreptate către cer. În jurul Mariei se grupează celelalte figuri, preponderent feminine, ce se îngrijesc de îmbăierea şi înfăşarea ei. Atitudinea lor plină de graţie este secondată de doi îngeri – putti – ce au coborît pînă la leagănul micuţei nou-născute. Unul dintre ei este întors către un cîine reprezentat din profil, detaliu ce ne introduce într-o ambianţă cotidiană. În partea superioară a pînzei şi în zona mediană se orchestrează armonic alţi cîţiva heruvimi plutind în zbor. Linia compoziţională ascendentă de la stînga spre dreapta, sus, defineşte şi caracterizează o scenă optimistă. Două femei ce dialoghează, dintre care una este figurată din spate, se pregătesc să îmbăieze Fecioara: prima are mîna sprijinită pe vasul de îmbăiere, iar cea de-a doua este pictată în picioare, ţinînd veşmintele Mariei, redate în culori luminoase. În planul secund, scena este echilibrată de alte figuri, doar sugerate sau pictate cu mai puţine detalii. Aici, personajele parcă se dizolvă în spaţiul înconjurător, intensificînd sentimentul tandru al naraţiunii. Astfel, în stînga se remarcă Sfînta Ana aşezată în patul cu baldachin colorat în nuanţe roşiatice. Ea se află uşor ridicată, fiind surprinsă într-un dialog tăcut cu Dreptul Ioachim. O parte din patul său primeşte o lumină lividă, lumină ce este obturată de un scaun ce se delimitează în imediata apropiere a grupului principal. În partea opusă, alte două siluete, probabil o mamă cu un copil, privesc afară, de unde o lumină slabă pătrunde în încăpere. Frumuseţea acestui tablou este dată de armonia rafinată a culorilor, delicat luminate în raport cu valorile întunecate ce se ordonează într-un ritm concordant. Desenul cu valenţe picturale trădează un artist preţios ce ştie să caracterizeze figurile şi să dea importanţă expresiilor fragile, alese. Culorile bine delimitate într-o paletă severă conţin nuanţe de roşu, galben şi verde. Gradaţia luminii, acel sfumato leonardesc ce se simte în ambianţă, în ansamblu, diferitele centre de interes concentrate în spaţiul frontal, delicateţea şi firescul reprezentării chipurilor (cu precădere a copiilor) fac din acest tablou una dintre capodoperele artei lui Murillo. Sentimentul bucuriei şi al bunului simţ izvorăsc din tumultul sufletesc pe care pictorul Madonelor îl investeşte personajelor sale. Sacrul a făcut loc umanului. Singurul detaliu ce ne poartă spre prototipurile bizantine ale temei este nimbul, ce se reliefează în jurul capului Fecioarei.

Conf. univ. dr. Marcel MUNTEAN

1 Tomáš Špidlík, Marko Ivan Rupnik, Credinţă şi icoană, trad. de Ioan Miclea, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 2002, p. 86.

2 András Székely, Pictura spaniolă, trad. Agneta Runcan, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1974, p. 42.

3 George Oprescu, Manual de Istoria Artei Barocul, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1985, p. 213.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.