Născut pentru Suferința Fericirii

Pentru un român născut la sfârșitul secolului al XIX-lea în Transilvania suferința era un dat al nașterii, un „stigmat” pe care urma să-l poarte pe tot parcursul vieții. Pentru Iuliu Hossu, născut la Milașul Mare în 31 ianuarie 1885, suferința a fost un har… Căci tatăl său, preotul Ioan, și mama sa, Victoria, ambii proveniți din vechi familii preoțești greco-catolice, erau conștienți că fiul lor va fi aruncat în vâltorile suferinței, așa cum în urmă cu aproape două veacuri Biserica pe care au slujit-o strămoșii lor a fost aruncată în valurile agitate ale luptei naționale.

La Școala poporală confesională română unită din Milașul Mare Iuliu Hossu a buchisit limba română. Apoi, la Gimnaziul Evanghelic Săsesc din Reghin și la Gimnaziul Romano-Catolic din Târgu Mureș a învățat limbile maghiară și germană. Tot aici a început să învețe ce-nseamnă suferința…

Pentru a reveni la limba maternă, Iuliu Hossu s-a înscris la Gimnaziul Superior Mitropolitan din Blaj. Mama Tori (Victoria) l-a îndemnat să urmeze medicina. Nu ar fi fost un drum pe care să-l parcurgă singur. Îl avea coleg de bancă pe Iuliu Hațieganu, fiul protopopului greco-catolic al Cojocnei. Dar regulile suferinței nu au urmat proiecțiile materne. În 1903, în timpul unui pelerinaj în Cetatea Eternă, alături de elevii și profesorii gimnaziului din Blaj, a fost primit în audiență publică de Papa Leon al XIII-lea, căruia i-a sărutat inelul. A fost momentul în care și-a descoperit vocația preoției. În 1904 a promovat examenul de maturitate cu atributul „eminent” și a primit o bursă la Colegiul Urban Pontifical „De Propaganda Fide” din Roma. Doi ani mai târziu a obținut titlul de Doctor în Filosofie, iar după încă patru ani de studiu pe cel de Doctor în Teologie. Odată cu obținerea acestui titlu, în 1910, a fost hirotonit preot celib de către unchiul său, episcopul Vasile Hossu.

În același an a revenit în patrie. A fost protocolist la curia Eparhiei de Lugoj, apoi a devenit notar consistorial, secretar episcopal, director de cancelarie și profesor la Catedra de Științe Biblice a Academiei de Teologie din Lugoj. Părea că harul suferinței a dispărut de-acasă. L-a găsit însă în frământările imperiului. În anul 1914 s-a înrolat capelan militar în Serviciul Spiritual al Corpului VII de armată – Timișoara, iar în luna decembrie a fost detașat la Viena, în cadrul Regimentului 64 Infanterie din Orăștie, care asigura apărarea Palatului Schönbrunn și a spitalelor militare din oraș. Aici a avut ocazia să cunoască suferința în formele ei cele mai hidoase: trupuri sfârtecate de obuze, boală, moarte violentă…

Însă, Providența l-a adus aproape de această suferință pentru un scop bine stabilit. În 1916, scaunul Episcopiei de Gherla a rămas vacant după moartea episcopului Vasile Hossu. Un an mai târziu, Iuliu Hossu a fost desemnat, confirmat, consacrat și întronizat episcop al Eparhiei de Gherla, iar la 1 Decembrie 1918, prin vocea lui, a fost încununată suferința poporului său credincios: Rezoluția Marii Uniri citită pe Câmpul lui Horea din Alba Iulia.

După Marea Unire, părea că drumul suferinței a ajuns la final… Dar nu a fost așa… România Mare a venit cu alte suferințe. În 8 decembrie 1920 a asistat la moartea episcopului de Oradea, Demetriu Radu, în urma exploziei unei bombe plasate în Senatul României de teroristul comunist Max Goldstein. În următorii ani a fost nevoit să lupte pentru ca drepturile credincioșilor lui să fie înscrise în Constituția din 1923. A militat apoi pentru încheierea Concordatului dintre România și Sfântul Scaun, împotriva căruia „confesiunea dominantă” se manifesta vehement. A luptat pentru ca sediul episcopal să fie transferat la Cluj, în 1930, moment de cotitură pentru destinul românilor din Transilvania.

A suferit în 1940, când jumătate din Transilvania și totodată trei cincimi din Eparhia de Cluj-Gherla au fost cedate Ungariei. A suferit, dar a rămas alături de credincioșii din teritoriul ocupat. A suferit când Academia Teologică a fost devastată de hortyști, iar studenții și profesorii au fost maltratați. A suferit când a fost întâmpinat de un grup de tineri hortyști care l-au insultat și l-au scuipat. A suferit când a văzut atrocitățile la care sunt supuși evreii, pe care i-a vizitat în două rânduri în ghetoul de la Cărămidăria Orașului Cluj. A suferit la 1 septembrie 1944, când a fost arestat de autoritățile maghiare.

A suferit în 1948, când, cu concursul Moscovei, Securității și al noii ierarhii a Bisericii Ortodoxe, autoritățile comuniste au organizat la Cluj „sinodul de revenire la Biserica Ortodoxă”. A suferit când Biserica i-a fost furată, apoi i-a fost luată libertatea, sau ce a mai rămas din ea… A suferit când a fost anchetat la sediul Ministerului de Interne și apoi când a fost închis la Dragoslavele, în reședința de vară a Patriarhului Justinian. A suferit în 1949, când a fost transferat în lagărul de la Mănăstirea Căldărușani. A suferit în cei cinci ani de înfometare petrecuți la penitenciarul de maximă siguranță de la Sighet. A suferit când a fost invitat să treacă la Biserica Ortodoxă în schimbul poziției de mitropolit al Moldovei. A suferit când episcopii Vasile Aftenie, Valeriu Traian Frențiu, Ioan Suciu și Tit Liviu Chinezu au murit în închisoare.

A suferit în 1955 când a fost plasat în regim de domiciliu obligatoriu la Mănăstirea Curtea de Argeș, alături de episcopii Alexandru Rusu și Ioan Bălan. A suferit în 1956 când a fost transferat la Ciorogârla… A suferit când i s-a fixat domiciliul obligatoriu la Mănăstirea Căldărușani… A suferit pentru că Biserica lui nu a fost repusă în drepturi. A suferit când fost ridicat la treapta de cardinal și i s-a cerut să părăsescă țara.

A suferit în mai 1970, pe patul de moarte de la Spitalul Colentina. A suferit când i-a fost refuzată ultima dorință: să fie înmormântat la Cluj, de preoții săi, în ritul greco-catolic. A suferit și după moarte. A suferit în 1982, când a fost deshumat, iar osemintele, crucea pectorală și inelul episcopal au fost îndesate într-un sac din material plastic. A suferit când, „în numele poporului”, osemintele i-au fost acoperite cu beton…

A Suferit spre a fi Fericit…

Doamne, câtă suferință și nefericire trebuie să fie în inima celor care cred că pot turna beton peste simboluri!

Gelu HOSSU