Muzicieni clujeni pe marile scene ale lumii

Suntem onoraţi să anunţăm reuşita unuia dintre cei mai talentaţi artişti lirici români, tenorul clujean Marius Vlad Budoiu, conferenţiar universitar doctor la Academia de Muzică ,,Gheorghe Dima”, care a câştigat titlul de Cel mai bun cântăreţ în rol principal – independent în cadrul selecţiei realizate pe celebrul blog destinat muzicii lirice, OperaChaser.blogspot.com. În cadrul distincţiilor oferite de acesta, din zeci de producţii desfăşurate pe patru continente, în 21 de oraşe, artistului român i s-a acordat acest titlu pentru interpretarea rolului Tannhäuser în opera omonimă de Wagner, în luna august 2016, la Opera din Melbourne. Astfel, această distincţie reprezintă încă o confirmare pe plan internaţional a talentului său.

De asemenea, o felicităm pe colega noastră, lector universitar doctor Mihaela Cesa-Goje, pentru performanţa de a fi una dintre cele şase dirijoare selectate de Institutul ,,Linda and Mitch Hart” din Dallas, for iniţiat şi susţinut de Opera din Dallas şi dedicat în exclusivitate promovării dirijoarelor. În urma unei selecţii exigente, în concurenţă cu sute de aplicanţi din toată lumea, Mihaela Cesa-Goje a fost aleasă pentru a participa la acest program, în cadrul căruia, pe parcursul a două săptămâni, s-au desfăşurat cursuri de măiestrie susţinute de nume mari ale artei dirijorale, precum şi repetiţii, concerte, alături de Orchestra Operei din Dallas.

Îi felicităm pe cei doi artişti, bucurându-ne ,,la unison” de reuşitele lor şi de renumele pe care îl creează pe calea undelor sonore comunităţii muzicale clujene.

Cristina PASCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.