Muzică populară originală de la Mociu

În această vară toridă, la aproape toate manifestările cultural-artistice organizate pe Cîmpie ne-am întîlnit cu taraful „Zorile” din Mociu, o formaţie muzicală înfiinţată în anii 70 şi care, iată, rezistă cu brio şi în timpurile noastre. An de an, în fiecare toamnă, ne întîlnim cu aceasta şi la tradiţionalul Festival „Trio Instrumental-Trio Transilvan”, ce se desfăşoară la Gherla şi unde de fiecare dată muzicanţii sînt apreciaţi, întorcîndu-se cu premii. Conducătorul grupului, Carol Czuli, ne-a vorbit entuziasmat despre recentele succese, dar şi despre evoluţiile foarte bune în străinătate, între ţările pe unde au umblat vestiţii instrumentişti clujeni aflîndu-se Polonia, Ungaria şi Bulgaria. Peste tot au dus faima folclorului de pe Cîmpie, mult îndrăgit şi de străini, care ştiu să aprecieze la justa valoare frumoasele melodii româneşti, interpretate de instrumentiştii virtuozi din Mociu. Merită să consemnăm numele celor patru instrumentişti: pe lîngă fondatorul Carol Czuli îi mai avem în taraf pe Băbuţ Covaciu, Alexandru Covaci şi Carol Bun. Nu de mult, ei au participat la un festival folcloric ce a avut loc la Baia Mare, iar pe 7 august 2013 sînt invitaţi la Tulcea. Deci, prezenţe permanente la tradiţionalele manifestări folclorice din ţară, taraful avînd şi 4 CD-uri cu cele mai reuşite înregistrări, repertoriul muzicanţilor fiind deosebit de bogat, cu peste cincizeci de piese, din care multe originale.

Comuna Mociu, în frunte cu primarul Horváth Márton, ştie să valorifice vechile obiceiuri şi tradiţii populare, un exemplu elocvent în această privinţă fiind taraful „Zorile”, o formaţie artistică ce nu mai are nevoie de prezentare, ea reprezentînd un nume consacrat în folclorul clujean.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.