Muzică. Pledoarie pentru CÎNTUL VOCAL PROFESIONIST

 În 2011 a văzut lumina tiparului, la Editura clujeană Renaşterea, ediţia a II-a, revizuită şi adăugită, a cărţii artistului liric şi pedagogului Marin-Marius Truiculescu – CÎNTUL VOCAL PROFESIONIST. Respiraţia corectă, tehnica de emisie vocală şi interpretarea nuanţată pentru toate genurile de cînt, de la cîntul bisericesc, popular etc., pînă la cel de operă. O carte aşteptată (încă de la prima ediţie), o carte-manual de pedagogie a cîntului, o evaluare ştiinţifică a vocilor şi tehnicilor interpretative şi care spune tot sau aproape tot despre cum, cînd şi ce anume trebuie să intre în repertoriile cîntăreţilor. Nu e, desigur, nici prima şi nici ultima alcătuire de acest gen, dar este, cu siguranţă, una dintre cele mai complexe. Cartea se adresează, de aceea, ‘’tuturor celor care doresc să cînte la un înalt nivel calitativ, precum şi pedagogilor dedicaţi aceluiaşi ideal’’, precizează, dintru început, autorul. (Cartea poate fi găsită la Librăria UBB şi la cea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului).

Autor care, într-o lungă şi fructuoasă carieră de artist liric pe scena Operei clujene, a interpretat nu mai puţin de 35 de roluri, dintre care mai mult de jumătate se înscriu între cele mai grele pentru vocea de bariton. Nu vom relua comentariile noastre la prima ediţie, la apariţia căreia salutam cu entuziasm apariţia cărţii, cu semnalarea numeroaselor aprecieri de care aceasta s-a bucurat din partea unor profesionişti ai muzicii (artişti lirici, dirijori, compozitori) dar şi a unor universitari din domeniul medical (anatomie, fiziologie), sau din cel al studiilor teologice. La ediţia a doua, cartea s-a îmbogăţit cu o nouă prefaţă datorată, de data aceasta, artistei lirice de renume mondial Viorica Cortez, ea însăşi profesoară de canto la Paris, care notează, între altele: ‘’Remarc totuşi cu admiraţie talentul pedagogic, experienţa şi abnegaţia maestrului Truiculescu, care reuşeşte prin această carte să ofere tinerilor cîntăreţi o lucrare completă, explicită, cu idei noi, nemaifolosite de către alţi profesori de canto, pentru înţelegerea rapidă a tehnicii vocale, pentru toate genurile de cînt. Acest manual, prin claritatea explicaţiilor, prin exemplele strălucite, este într-adevăr o carte de căpătîi demnă de a fi urmată, studiată şi pusă în aplicare de către toţi cei ce doresc să înţeleagă, să evolueze în mod armonios în acest proces artistic dificil’’. Cuvîntul artistei cîntăreşte greu, cum la fel de greu cîntăresc şi spusele unor altor mari artişti români precum Nicolae Herlea sau Ionel Pantea, ca să ne oprim doar la aceste exemple din cele multe.

Celor şapte articole publicate de-a lungul timpului în diferite reviste, autorul le-a adăugat elemente de tehnică vocală, observaţii ştiinţifice şi schiţe explicative, sfera preocupărilor concentrîndu-se asupra relevării rolului respiraţiei costodiafragmatice, care se află la baza tehnicii vocale, a importanţei pe care o reprezintă impostarea vocii pe toate vocalele şi consoanele însoţite de vocale, pe interpretarea nuanţată. Cuprinsul s-a îmbogăţit şi el, autorul abordînd: Noţiuni introductive cu privire la respiraţia corectă, tehnica de emisie vocală, interpretarea nuanţată şi pedagogia în cîntul vocal profesionist; 1. Respiraţia corectă în cîntul vocal profesionist; 2. Exerciţii respiratorii; 3. Tehnica vocală şi interpretarea nuanţată; 4. Poziţia laringelui şi a capului în timpul cîntării; 5. Obţinerea emisiei vocale de calitate; 6. Pedagogia cîntului; 7. Criterii de clasificare a vocilor cîntăreţilor şi de clasificare a rolurilor soliştilor vocali de operă şi operetă (un capitol nou, original, în care autorul dezvoltă subiecte precum: clasificarea vocilor soliştilor; clasificarea vocilor după întinderea lor; pasajul – cu zonele, rezolvarea şi descrierea ‘’acoperirii’’ sunetelor deschise; clasificarea rolurilor soliştilor vocali de operă şi operetă, cu subclasificări după ambitus, durata cîntului etc.) – pînă la solişti protejaţi prin nepotisme, protejaţi politic, alte cazuri de solişti ‘’protejaţi’’ sau pretexte invocate de unii solişti pentru neaplicarea acestui sistem. Nouă anexe şi o bibliografie selectivă încheie volumul care, aşa cum se prezintă acum, poate genera alte deschideri sau abordări din partea autorului (ceea şi promite, de altfel), al cărui efort de prelucrare a informaţiei, avînd la bază experienţa personală bogată şi cele mai elaborate tratate de medicină şi de canto, s-a concretizat într-o lucrare cu totul şi cu totul remarcabilă.

A consemnat Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.