Muzică Opera Maghiară Cluj-Napoca

Traviata”, premieră cu două debuturi absolute !

joi, 29 martie, ora 18.30

Traviata, libbretul F. M. Piave; dirijor Cristian Sandu; regia Radu Ion Lucaciu; maestru de cor Kulcsar Szabolcs; maestru de balet Adrian Mureşan; scenografia Nagy Endre; costume Witlinger Margit; regia tehnică Venczel Peter; distribuţia : Cristina Simionescu (‘Violetta’), Veress Orsolya (‘Flora Bervoix’), Szekely Zsejke (‘Annina’), Sorin Lupu (‘Alfredo Germont’), Lucian Petrean (‘Georges Germont’, debut în rol), Florin Pop (‘Gaston’), Naphegyi Bela (‘Baronul Douphol’), Sziklavari Szilard (‘Marchizul D’Obigny’), Călin Cozma (‘Dr. Grenvil’), Rigmany Istvan (‘Joseph’)

Premiera cu Traviata de Verdi, prilejuieşte nu numai plăcute şi dorite reîntîlniri – Cristian Sandu, Cristina Simionescu, Sorin Lupu, Veress Orsolya, Florin Pop, Naphegyi Bela, Sziklavari Szilard sau Szekely Zsejke – , ci şi două debuturi absolute.

Radu Ion Lucaciu se află în faţa examenului de diplomă – coordonator lucrare conf. dr. Anca Mihuţ – ,referindu-mă la absolventul Departamentului de canto şi artele spectacolului muzical din cadrul Academiei de Muzică ‘Dima’ din Cluj-Napoca. Traviata de Verdi este un text ofertant pentru fiecare artist (dirijor, solist, regizor, scenograf, maestru coregraf) în parte. Este o alegere inspirată şi pentru Radu Ion Lucaciu, o punere în scenă care poate ţine afişul multe stagiuni de acum încolo.

Al doilea debut este cel al lui Lucian Petrean, o frumoasă şi caldă voce de bariton, una aplaudată în rolul titular din Rigoletto, în ‘Tonio’ din Paiaţe, una care va fi aplaudată şi apreciată şi cu acest nou rol, ‘Georges Germont’.

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.