Muzeul din ”țuicărie”

Mircea Iancău este de profesie constructor, însă, de toamna până iarna, timp de două – trei luni, se ocupă și cu una dintre cele mai vechi și tradiționale îndeletniciri din această zonă: fabricarea de țuică și rachiuri. În ”țuicăria” sa, o căsuță cu aspect țărănesc, construită cu opt ani în urmă lângă fosta moară din satul clujean Șoimeni, a reușit să adune, cu răbdare și pasiune, o mulțime de ”piese” de anticariat, multe dintre acestea putând figura cu cinste în orice Muzeu al satului.

 

Farfurii vechi, icoane pe sticlă, tablouri vechi – în special cu temă religioasă -, talăngi, talgere,  clopote, vase din lemn și lut, linguri și linguroaie, oglinzi, platouri și tăvi din lemn și metal, coveți, piese de mobilier vechi, săbii și securi, bastoane, lămpi, sfeșnice, fiare de călcat, ștergare, mașini de cusut cu pedală, costume tradiționale, haine bisericești, crucifixe, șei de călărie, instrumente muzicale, sticle de diverse forme și dimensiuni, râșnițe, fuse de tors, hecele pentru scărmănat cânepa, aparate de fotografiat, radiouri vechi cu lămpi, fierăstraie, furci, cancee, o mulțime de cuțite, furculițe, lepedee, covoare, păretare, câteva roți de căruță, seceri, coase, ceaune, scaune, laițe, lăvicere, bastoane, ulcele din lut, pahare, cârje și pâlnii – într-un cuvânt tot ce vrei și nu vrei, dar cum să nu le vrei, că îți vine să le iei pe toate și să le duci acasă – se învecinează cu trei cazane mari din cupru pentru fiert țuica, într-o năucitoare, dar și încântătoare aglomerare, ambianța generală semănând mai degrabă cu cea a unui magazin de antichități sau a unui muzeu.

 

Un hobby care costă

”Adun lucruri vechi de când mă știu. E o pasiune, un hobby. Așa cum unii merg la vânătoare și alții la pescuit, eu adun lucruri vechi. Atâta doar că pasinuea asta a mea, este, poate, ceva mai costisitoare. Îmi pare rău să se piardă lucrurile astea. Pe cele mai multe le-am cumpărat de prin târgurile de vechituri, mai ales din Oserul Clujului și din târgurile de la Negreni. Mai cumpăr și de pe internet, dar mai rar. Nu trece lună fără să cumpăr ceva. Dar, îmi mai aduc și oamenii de prin sate dimprejur când vin pe aici. Cei mai mulți sunt impresionați când le văd pe toate adunate și își aduc aminte că mai au și ei câte ceva, ba prin șură, ba prin pivniță sau pod.”, spune el.

Oricât ar părea de surprinzător unele obiecte sunt găsite, efectiv, ”la gunoi”. ”Pe mulți dintre localnici nu-i interesează vechiturile astea, și nu știu că sunt valoroase, așa că uită de ele, le lasă sau chiar le aruncă te miri pe unde. Uitați, scaunele astea sculptate pe care stăm acuma le-am găsit la groapa de gunoi la de Pata Rât. Sigur, le-am curățat și le-am reparat un pic, dar merită, sunt o minune, dacaă observați fiecare figură de pe spătar e diferită de celelalte.” continuă el. ”Eu nu-s în stare să vînd nimic, și nici nu fac schimburi, doar cumpăr. Pe o vioară veche – o dusesem la lutier, în Cluj, să o repare – cineva mi-a oferit, chiar acolo, 6.000 de euro. Sigur că n-am vândut-o”, se destăinuie colecționarul.

Însă, uneori, are și surprize plăcute. ”Un sătean de aici, care știa ce am, și-a vândut casa și mi-a spus să merg la el și să iau tot ce vreau, că mi le donează, că nu are unde le ține. Trei mașini cu mobilă am adus de acolo. Nici eu n-am loc pentru toate aici, multe sunt și acasă. Nevastă-mea a zis la început că sunt nebun, dar acuma s-a obișnuit.”, spune Mircea Iancău, în timp ce îmi arată cu mândrie o bardă medievală, făcută din mai multe foi de fier, prinse între ele cu nituri, și cu o coadă întărită cu cercuri metalice. ”Cred că e un unicat prin zona noastră. Nu știu să mai existe ceva asemănător pe aici”.

Din Argentina la Șoimeni

”Eu de loc sunt din Alba, dar uite că am ajuns aici, în Șoimeni. După ‘89 am lucrat aproape 19 ani în străinătate, ani buni am fost în Germania, în construcții, la renovări de case, dar am ajuns și în Argentina, unde cam cinci ani am fost administrator la o fermă. Dar, ca acasă nu-i nicăieri și cum m-am săturat să fac bani pentru alții, m-am întors în țară. De când m-am întors am început să mă ocup și mai serios de pasiunea asta a mea.” spune Mircea Iancău, care plănuiește să-și extindă și afacerea, dar și colecția.

”Vreau să reconstruiesc moara veche și să fac acolo o fabrică pentru sucuri. Și tot acolo vreau să mut și colecția, acum toate stau aici cam unele peste altele. Tot la două – trei zile trebuie șterse toate de praf, că altfel se degradează. Nvă dați seama ce muncă. Și când zugrăvesc, cam odată la doi ani, trebuie să le scot pe toate, doar asta a dureat ultima dată cam nouă zile. Nu e deloc ușor. Acolo vreau să organizez altfel spațiul și să chem un designer care să aranjeze lucrurile mai profesionist.” spune el despre planurile de viitor.

Însă are și regrete. ”Din păcate multe lucruri vechi s-au pierdut, au ajuns peste hotare. Mai ales țiganii au făcut prăpăd. Au cumpărat pe nimic o mulțime de antichități de la localnici și le-au dus dincolo să facă bani. E nu vând nimic. Le las pe toate nu la nepoți, ci la strănepoți și le las scris și să nu înstrăineze nimic dintre toate astea, nici măcar un capăt de ață”, încheie el.

Viorel DĂDULESCU

muzeu 5 muzeu 6 mezeu 2
<
>

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut