Municipalitatea va distribui 22.000 de pachete de alimente, pentru clujenii cu venituri reduse

 Municipalitateaclujeană, informează, prin intermediul unui comunicat de presă, faptul că va distribui, pentru al patrulea an consecutiv, pachete de alimente de bază către persoanele din categorii defavorizate din municipiu. Potrivit administraţiei locale costul unui pachet este de 28,825 lei fără TVA şi conţine şapte produse alimentare, respectiv doi litri de ulei, două kilograme de  orez, două kilograme de zahăr, un kilogram de făină de grâu, un kilogram de făină de mălai şi două pungi cu paste făinoase (a 500 de grame fiecare – penne şi tagliatele. „Acest proiect este suplimentar celui din fonduri europene şi oferă şansa şi altor categorii de persoane, altele decât cele prevăzute în programul european, de a beneficia de ajutoare alimentare. Prin HCL nr. 128/2016 s-a alocat suma de 1.300.000 lei în vederea achiziţionării şi distribuirii de alimente, de două ori pe an, cu ocazia sărbătorilor de Paşte şi Crăciun, către aproximativ 22.000 de clujeni (persoane cu handicap grav şi accentuat, persoane vârstnice, şomeri, beneficiari de ajutor social şi din alte categorii sociale aflate în evidenţele Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală)”, se arată în comunicatul de presă transmis de administraţia locală, precizându-se că la procedura de licitaţie deschisă, cu fază finală de licitaţie electronică, au participat trei operatori economici, contractul fiind adjudecat de firma care a oferit preţul cel mai mic, respectiv 1.153.000 lei fără TVA.

Pachetele cu alimente pot fi ridicate de la cluburile pensionarilor din cartierele clujene – Clubul pensionarilor Mănăştur – str. Arinilor nr 11, Clubul pensionarilor Mărăşti – str. Aurel Vlaicu nr. 3A, Clubul pensionarilor Horea – str. Horea nr.108, Clubul pensionarilor Grigorescu – str. Eremia Grigorescu nr. 132, Clubul pensionarilor Zorilor – str. Louis Pasteur nr. 77, Clubul pensionarilor Someşeni – str. Traian Vuia nr. 41 – , precum şi de la Primăria de cartier Gheorgheni – str. Băişoara nr. 4A şi, respectiv, Primăria de cartier Iris – Piaţa Liebcknecht nr.7-8.

Distribuţia alimentelor se va face în zilele de luni, marţi şi miercuri, între orele 08,30 -15,30, joia între orele 08,30 – 16,30, iar vinerea între orele 08,30 – 14.

„Categoriile de persoane defavorizate care beneficiază de pachete cu  alimente sunt persoanele cu handicap grav şi accentuat, pensionarii cu pensii până la 700 de lei, şomerii indemnizaţi (cu indemnizaţie până la 700 de lei), şomerii neindemnizaţi (aflaţi în evidenţele AJOFM Cluj ca persoane în căutarea unui loc de muncă), beneficiarii de ajutor social şi alte categorii de persoane beneficiare de servicii sociale, aflate în evidenţele servicilor de specialitate ale Direcţiei de Asistenţă Socială şi Medicală, precum şi invalizii, veteranii, văduvele de război, persoanele deportate, prizonierii, persecutaţi politic, eroii martiri ai Revoluţiei etc cu pensii şi indemnizaţii cumulatate până la 700 de lei.

Întocmirea listelor cu categoriile de beneficiari s-a făcut în baza datelor transmise de Casa Judeţenă de Pensii Cluj, Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Cluj şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Cluj”, arată municipalitatea clujeană, adăugând că toţi beneficiarii programului vor fi informaţi şi prin invitaţii scrise, trimise prin poştă, să se prezinte la unul dintre centrele de distribuţie arondate pentru a ridica alimentele. De asemenea, administraţia precizează că beneficiarii trebuie să se prezinte cu buletinul/cartea de identitate, în original, pentru ridicarea pachetelor. Totodată, în cazul în care anumite persoane nu se regăsesc pe listele iniţiale, dar se încadrează în una din categoriile enumerate mai sus, acestea au posibilitatea, pe baza documentelor justificative, să se prezinte la punctele de distribuţie (cel mai apropiat de domiciliu) pentru a fi trecute pe liste suplimentare, în vederea ridicării pachetelor, arată administraţia locală. Relaţii suplimentare se pot obţine la telefon 0264-453056.

A.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.