Municipalitatea clujeană vrea despăgubiri de la Florian Walter

Deliberativul local clujean a aprobat, joi, solicitarea Serviciui Teritorial Cluj al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată privind constituirea municipalităţii ca parte civilă în dosarul penal în care fostul acţionar al Universităţii Cluj, Florian Walter, este cercetat pentru infracţiuni de delapidare şi iniţiere de grup infracţional organizat.

Solicitarea DIICOT Cluj vine deoarece Municipiul Cluj-Napoca deţine la FC Club Universitatea SA acţiuni în valoare de 26.571 lei, reprezentînd 0,51 la sută din capitalul social al firmei. În acest context, procurorii au dorit să ştie dacă municipalitatea clujeană se consideră prejudiciată în acest dosar şi care ar fi valoarea prejudiciului. Executivul primăriei clujene a informat joi deliberativul local în legătură cu cererea procurorilor, iar aleşii locali au decis să dea curs solicitării.

În 5 decembrie 2012, DIICOT Cluj a început urmărirea penală faţă de Florian Walter  în dosarul transferului unor jucători ai «U» Cluj, prejudiciul constatat adus clubului clujean fiind de 11 milioane de euro. Potrivit procurorilor, în perioada mai-septembrie 2012, persoane din cadrul SC Fotbal Club Universitatea Cluj SA au acţionat în scopul obţinerii unor beneficii financiare substanţiale prin transferarea, cu titlu gratuit, a 15 jucători de fotbal către SC Fotbal Club Petrolul SA. Poliţia Română preciza că sportivii sînt înregistraţi la noul club, figurînd cu o valoare de transfer ridicată, unul dintre ei fiind transferat deja la un al treilea club sportiv contra unei sume apreciate la 250.000 de euro. Anchetatorii arătau că, prin această modalitate, clubul sportiv din Cluj a fost prejudiciat cu aproximativ 10,95 milioane euro (45.225.000 RON).

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.