Muncă şi recompensă pentru racoviţişti – Excursia Premianţilor 2015

Este deja un truism să spui că cel care studiază cel mai mult are şi cea mai mare poftă de cunoaştere. (Ştim: cu cît înveţi mai mult, cu atît te descoperi mai ignorant) Am verificat axioma de multe ori, ne-au spus-o şi filozofii, iar lumea a profitat dintotdeauna de pe urma acestui efect domino al curiozităţii născute din ştiinţă. Doar că pentru noi, elevii secolului XXI, studiul cuminte, conceptele şi gîndirea abstractă în general se dovedesc uneori insuficiente. Am vrea să vedem, să experimentăm, să ieşim din temuta zonă de confort. Poate că tocmai aşa a apărut şi excursia premianţilor, organizată de Colegiul Naţional “Emil Racoviţă” în fiecare vacanţă de vară: din raţionamentul “e bine ca premianţilor să li se ofere nu o recompensă oarecare, ci o investiţie în fondul lor de cunoştinţe”. Cert e că de zeci de ani, luna iulie este consacrată unei călătorii în ţară sau în Europa, combinaţie de vizite culturale şi distracţie, un cadou tradiţional oferit de şcoală cu ajutorul părinţilor, al profesorilor şi al agenţiei de turism “Itar”. Anul acesta, am ajuns în Germania. Itinerariul: Dresda, Potsdam, Berlin, Tropical Islands Aqua Park. Un rezumat modest al celor văzute va fi complet lipsit de farmec în comparaţie cu realitatea, dar, de dragul împărtăşirii…

După 1000 de kilometri străbătuţi cu (ne)răbdare, prima privelişte văzută prin ochi somnoroşi a fost Dresda. Ne-am oprit în centrul vechi, o veritabilă expoziţie de monumente istorice şi poveşti zugrăvite literalmente pe ziduri. Printre cupolele înnegrite şi statuile schilodite de bombardamentul din cel de-al Doilea Război Mondial, se remarcă, drept urme fericite ale istoriei, o bogăţie de construcţii în stil baroc, muzee şi pieţe animate. Am vizitat, aşadar, Palatul Zwinger, împreună cu cele trei colecţii de artă şi ştiinţă, Frauenkirche, reconstruită din temelii după război, precum şi Hofkirche, biserică ce adăposteşte în prezent un monument comemorativ al bombardamentelor. Folosindu-ne de fresca de 102 metri lungime aflată pe peretele exterior al Johanneumului, am parcurs o lecţie de istorie cuprinzînd peste 100 de principi saxoni. Am avut acces la Colecţia de Porţelan, la Galeria de Artă şi la Cabinetul de Matematică şi Fizică – dovadă a interdisciplinarităţii, dar şi moment al alegerilor imposibile (“Unde mergem? Cît timp avem?”)

Potsdam a însemnat, pentru noi o pereche de palate: Cecilienhof, locul unde s-a decis destinul Europei după ultimul război mondial, şi Sanssouci, reşedinţa lui Frederick cel Mare. Cecilienhof este măreţ în contextul evenimentelor pe care le-a găzduit. Pentru că prin aceleaşi încăperi prin care astăzi se perindă turiştii au trecut, în timpul Conferinţei de la Potsdam, Stalin, Truman, Churchill şi Clement Attlee. Am vizitat, pe rînd, camerele delegaţiei ruse, britanice şi americane, precum şi sala de conferinţe, unde pînă şi poziţia scaunelor a rămas neschimbată în ultimii 70 de ani. Sanssouci, pe de altă parte, deşi construit departe de viaţa politică şi destinat artelor, a jucat rolul unui centru cultural al Prusiei, găzduindu-l, la un moment dat, pe însuşi Voltaire. Cum fiecare decoraţiune este o capodoperă, comandată special pentru Frederick cel Mare sau adusă din Orient, camerele deschise publicului au fost, de fapt, un altfel de muzeu.

Berlinul este mult prea complicat pentru a fi înţeles într-o singură vizită: un amestec ameţitor de modern şi tradiţional, de pictură renascentistă arborată în muzee şi artă modernă în memoria Holocaustului. Un oraş împărţit în două, unde am sărit mereu din est în vest, din prezent în secolul trecut. Zidul Berlinului este monumentul central; probabil pentru că păstrează vie istoria recentă, care încă ne afectează, dacă nu la nivel evenimenţial, cel puţin prin urmele lăsate în imaginarul colectiv. În jurul lui, gravitează o serie de edificii impresionante, de la Poarta Brandenburg şi Alexanderplatz, pînă la Charlottenburg (numit după regina Sophie Charlotte) şi Insula Muzeelor. Mai apropiate în timp, Reichstag (reşedinţa parlamentului) şi Bebelplatz (unde naziştii au ars peste 20000 de cărţi) completează peisajul berlinez.

Pentru ultima oprire, am luat o pauză de la marea lecţie de istorie începută. Parcul acvatic Tropical Islands ne-a oferit cî teva ore de relaxare şi amintiri neserioase, încheind pe o notă ludică programul instructiv, dens, responsabil. Drumul spre casă a fost, pentru unii, recuperare a orelor nedormite, pentru alţii – rememorare şi trecere în revistă a noilor întrebări. Urmează să le aflăm şi răspunsul: în lecturi, la şcoală, în ediţiile viitoare ale excursiei.

Mulţumim, cu această ocazie, tuturor celor care au pus la punct mulţimea de detalii ataşate excursiei, permiţîndu-ne nouă, elevilor, să ne bucurăm de o călătorie fără griji. Mulţumim profesorilor, părinţilor, ghizilor noştri şi şoferilor care ne-au adus în siguranţă acasă, după 3000 de kilometri parcurşi pe nesimţite.

Se cere însă detaliat scopul principal al excursiei: acela de a răsplăti efortul şi rezultatele excepţionale ale elevilor. Colegiul nostru se plasează şi în anul acesta pe o poziţie onorabilă în topul liceelor din România: cu o medie de admitere de 9,84 (ultima medie fiind 9,66) şi cu 7 elevi admişi cu nota 10, ocupă locul II în clasamentul naţional. Examenul de bacalaureat a adus, la rîndul lui, rezultate remarcabile: promovare 100%, media 9,29 şi singura medie de 10 din judeţ – toate aparţin racoviţiştilor şi au contribuit la plasarea în fruntea clasamentului judeţean. Performanţa implică şi participarea la concursuri şi olimpiade, proiecte şi activităţi suplimentare. 61 de elevi au ajuns, în acest an, la fazele finale ale olimpiadelor naţionale, întorcîndu-se acasă cu premii şi menţiuni care le fac cinste. Dintre aceştia, 4 au fost selectaţi în loturile naţionale (2 la matematică, unul la biologie şi unul la limba latină). Se poate spune, aşadar, că excursiile par să dea roade, că seriozitatea este mereu răsplătită, că munca elevilor şi a profesorilor confirmă prestigiul şcolii.

Bobocilor şi celor care nu au explorat încă toate beneficiile de racoviţist, le dorim ca peste un an să fie ei cei care scriu articole despre Europa şi despre copiii porniţi în explorarea ei. Succes în procurarea biletelor! Motivaţia este, cu siguranţă, consistentă.

CRONICAR RACOVIŢIST