MS: România elaborează Strategia Națională de Digitalizare în Sănătate și Planul de Acțiune

Prima întâlnire a Grupului Tehnic de Lucru pentru elaborarea Strategiei Naționale de Digitalizare în Sănătate și a Planului de Acțiune pentru România a reunit reprezentanți ai instituțiilor relevante din domeniul medical și cel al digitalizării – informează un comunicat al Ministerului Sănătății.

În cadrul întâlnirii, ministrul Alexandru Rafila și secretarul de stat Alexandru Rogobete „au descris obiectivele generale și cele specifice pentru elaborarea primei strategii naționale de digitalizare în sănătate, aliniată cu liniile de finanțare europeană disponibile până în 2030”. Cu sprijinul experților OMS în domeniul serviciilor digitale de sănătate și asistență medicală, participanții au discutat problemele-cheie din România, precum și activitățile care trebuie întreprinse pentru realizarea acestei strategii.

„Digitalizarea sistemului medical reprezintă o tranziție importantă către utilizarea celor mai moderne tehnologii. Utilizarea electronică a datelor, interoperabilitatea, telemedicina și alte soluții digitale de management clinic vor duce la creșterea accesului oamenilor la servicii de sănătate, la îmbunătățirea serviciilor medicale, reducerea erorilor, optimizarea managementului și a planificării resurselor în sănătate” – a declarat ministrul Alexandru Rafila, citat în comunicat.

Potrivit secretarului de stat Alexandru Rogobete, prin PNRR sunt puse la dispoziția României fonduri de 400 de milioane de euro pentru digitalizarea sistemului sanitar.

„400 de milioane de euro din PNRR, pentru digitalizare. Au fost deschise apelurile de proiecte pentru dezvoltarea sistemului digital al CNAS și cel pentru digitalizarea a minim 200 de spitale. Termenul de depunere al proiectului este 28 august. La mijlocul lunii august se vor lansa alte două apeluri de proiecte pentru dezvoltarea sistemului de telemedicină la nivel național și digitalizarea MS și a subordonatelor. Un alt pas important este alinierea sistemului medical digital din România la standardele Comisiei Europene pentru conectarea la Spațiul European Digital”, a declarat Alexandru Rogobete, citat în documentul menționat.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut