MS: Copiii cu malformații cardiovasculare vor putea fi operați în continuare în România

Acordul de cooperare în domeniul chirurgiei cardiovasculare pediatrice încheiat între Ministerul Sănătății, Grupul San Donato Italia, Asociația Bambini Cardiopatici nel Mondo Italia și Asociația Inima Copiilor din România a fost prelungit pentru trei ani. În baza acestui acord, copiii cu malformații cardiovasculare vor putea fi operați în continuare în România.

„Dezvoltarea chirurgiei cardiovasculare pentru copii – un capitol aproape inexistent după Revoluția din 1989 – a ajuns la maturitate în acest moment. Este rezultatul acestui parteneriat româno-italian, a eforturilor unor oameni inimoși. În viitorul apropiat România va realiza sustenabilitatea unui program care va oferi acces la intervenții chirurgicale tuturor copiilor care se nasc cu probleme cardiace” – a declarat ministrul

Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, conform unui comunicat remis ziarului Făclia.

Până în prezent, în cadrul programului, care a început în 2013, au fost realizate aproximativ 1.500 de intervenții la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie” și în centrele din Cluj-Napoca, Iași și Timișoara. Conform MS, 140 de specialiști medicali români (medici, asistenți medicali, tehnicieni) au beneficiat de pregătire profesională, dintre care 50 de persoane prin training în cadrul IRCCS Policlinico San Donato, din Italia, iar 90 de cadre medicale au fost pregătite la Spitalul Marie Curie, în timpul misiunilor operatorii.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut