MRU – un mincinos “cu perspective”

Ilie CĂLIAN

Nu am scris despre “omul” Mihai Răzvan Ungureanu – ci doar despre “jmecheria” lui Băsescu de a numi un prim-ministru aşa-zis independent, fost liberal, mai apoi şef al Serviciului de Informaţii Externe, iarăşi în directa subordine a lui Băsescu, aşa cum fusese, de fapt, şi la Externe. Acolo MRU şi-a dat primul veritabil examen: acolo el a negociat cu oficialităţile de la Budapesta în legătură că “lăsămîntul”, “moştenirea”, fundaţia Gojdu, menită de către marele patriot ardelean ca sursă pentru trimiterea şi întreţinerea la studii a copiilor români din Ardeal. Şi aşa de bine a negociat MRU – care se laudă că, printre altele, ştie şi ungureşte -, încît statul român şi comunitatea românească ardeleană au rămas în pagubă. Acela a fost primul moment în care m-a scîrbit “personalitatea” lui MRU şi prin aceste date ale “activităţii” sale oficiale am şi privit instalarea sa ca prim-ministru: un ambiţios pe care nu-l interesează sub ce flamură poate parveni.

Însă abia zilele trecute am înţeles cu adevărat “omul” Mihai Răzvan Ungureanu. Nu mă impresionase prea mult faptul că, student fiind, fusese membru în CC al UTC, iar imediat după aceea a devenit un vajnic om de dreapta, liberal declarat anticomunist. La urma urmelor, oamenii pot avea momente de deschidere absolută a minţii, care-i fac să-şi schimbe opiniile cu 180 de grade, precum Saul, prigonitorul creştinilor, căruia i s-a arătat Isus pe drumul Damascului, transformîndu-l în Pavel, cel mai fervent promotor al creştinismului. Sau cum membrilor PD li s-a arătat preşedintele partidului, Traian Băsescu, şi i-a determinat, pe absolut toţi, să treacă de la stînga la dreapta eşichierului politic. Iată, însă, că nişte publicaţii bucureştene m-au lămurit că MRU este unul dintre exemplarele emblematice ale parvenitismului, faţă de care celebrul Dinu Păturică este un mic copil. MRU, student la Iaşi şi membru în CC al UTC, publică, în revista ieşeană “Opinia studenţească” din 26 decembrie 1989, un reportaj “de la faţa locului”, semnat de MRU, ca participant la evenimentele din 21 decembrie 1989 de la Cluj-Napoca.

Începe aşa: “Am în faţa maşinii mele de scris batista pe care am înmuiat-o în sîngele celor care au căzut la cîţiva metri în faţa mea.” Aş fi fost gata să accept că tînărul student de la Iaşi ar fi dorit să fie prezent la Cluj-Napoca, la evenimente pe care nu le putea prevedea, aşa cum nişte reporteri străini au fost prezenţi “întîmplător” la Tg. Mureş, în martie 1990, ca, să poată relata pe dos evenimentele. Numai că paragraful următor începe cu o afirmaţie falsă: “În seara zilei de 21 decembrie s-a tras pentru prima oară şi au căzut primii”. Or, primii morţi clujeni datau de la orele prînzului. Mai departe, reportajul cu pricina abundă de falsuri, inexactităţi, minciuni gogonate, pe care nu le-ar fi scris un participant la evenimente – pentru că ar fi avut ce să scrie, fără a trebui să inventeze.

Ei, bine, tînărul membru în CC al UTC voia să se transforme peste noapte într-un revoluţionar fără frică şi prihană, pentru a putea parveni în lumea capitalistă, dacă ascensiunea în comunism îi fusese tăiată. Şi, iată, a reuşit. Demagogia – de această dată anticomunistă, liberală – i-a fost de folos. Feluritele complicităţi l-au lansat în PNL şi cariera universitară, apoi politică, devenind ministru de Externe. “Serviciile” l-au depistat, probabil, ca un “element de perspectivă” şi i l-au servit lui Băsescu, pentru ca acesta să ni-l proţăpească drept prim-ministru. Păi, pe lîngă MRU, Boc e un biet activist UTC populist, de o demagogie rudimentară, de ale cărui minciuni rîde orice om normal. MRU este, însă, un parvenit de categorie superioară: inteligent, cult, uns cu toate unsorile parvenitismului – evident, o achiziţie pentru care Băsescu se poate felicita.

Nu uitaţi: omul acesta, care a minţit cu atîta neruşinare despre eroismul său, la Cluj-Napoca, în 21 decembrie 1989, omul acesta doreşte să devină preşedintele României.