Moş Crăciun, întâmpinat cu colinde la Tureni

Moşul cu daruri pentru cei 250 de copii de grădiniţă sau elevi în clasele şcolii gimnaziale, a fost aşteptat cu colinde la Căminul Cultural din Tureni. Marţi, 20 decembrie, de la ora 16.30, acolo s-a desfăşurat un eveniment organizat de autorităţile comunale pentru întâmpinarea sărbătorii Naşterii Mântuitorului Iisus.

Până la sosirea lui Moş Crăciun, pe scena căminului cultural au urcat cele cinci cupluri din Tureni care în acest an au împlinit 50 de ani de căsnicie. ”Mirii de aur” au fost felicitaţi de primarul comunei Tureni, Dana Mănăilă, care, împreună cu viceprimarul Colosvari Ana, a închinat apoi un pahar de şampanie cu sărbătoriţii. Apoi, pe scenă au urcat membrii fanfarei Bisericii Penticostale Philadelphia, din Turda, care au interpretat melodii specifice Crăciunului. În continuare, programul artistic pregătit în cinstea lui Moş Crăciun a fost susţinut de către copii, membri ai ansamblului ”Izvoraşul Tureniului”.

Punctul forte al momentului artistic l-a reprezentat sceneta naşterii Mântuitorului, vegheat de cei trei Magi, în ieslele grajdului de la hanul din Bethleem. Din distribuţie, alături de elevi ai şcolii din Tureni, a făcut parte şi un miel, care şi-a rostit ”replicile” prin behăituri discrete, iar când s-a plictisit să facă pe vedeta a început să ronţăie balotul de paie din decor, aflat la îndemâna sa. Regia scenetei aparţine regizorului Ina Hudea, de la Opera Română din Cluj-Napoca.

Manifestarea, pentru care sala de spectacole a Căminului Cultural din Tureni s-a dovedit neîncăpătoare, s-a încheiat după ce Moş Crăciun şi-a împărţit darurile celor aproximativ 250 de copii care l-au aşteptat cu nerăbdare.

Emil HĂLĂŞTUAN   

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.