Moș Crăciun a sosit deja la Gherla

Moșul a vizitat mai devreme municipiul Gherla, spre bucuria copiilor, dar și a adulților.

În lipsa zăpezii, el a sosit în orașul de pe Someș cu o trăsură trasă de un cal frumos, așa cum s-a întâmplat și anul trecut. Primăria a stabilit cinci puncte de oprire (stații) pe traseu, unde oaspetele drag a fost așteptat  de sute de copii.

În trăsură s-a aflat și primarul municipiului Gherla, Ovidiu Drăgan, care împreună cu Moșul a împărțit pachete cu dulciuri micilor locatari ai zonelor respective. Copiii, aflați împreună cu părinții și bunicii în punctele de oprire, s-au fotografiat cu Moșul și cu edilul-șef, bucurându-se cu toții de semnificația și frumusețea sărbătorilor de Crăciun. Cadourile au fost împărțite în părculețul din centrul orașului, în Piața Gării, în fața Bisericii Greco-Catolice „Sf. Iosif”, în Piața Lăutarilor, în fața Școlii Gimnaziale Nr.1  de pe strada Liviu Rebreanu și în părculețul de pe strada Clujului. Peste tot Moș Crăciun a stat de vorbă cu copiii și aceste momente au fost imortalizate de părinți.

Tot zilele trecute, angajații Primăriei au vizitat mai multe familii nevoiașe, oferind cadouri constând în alimente și dulciuri și aducând surâs și mulțumire pe fața oamenilor sărac. Este o acțiune umanitară organizată la fiecare sfârșit de an de administrația locală.

Să mai amintim că în această perioadă, în Piața Libertății (adică, în centrul municipiului), pe toată durata zilei, prin stația de amplificare răsună colinde și cântece de Crăciun. Cu respectarea regulilor sanitare impuse de autorități, a avut loc și un spectacol de majorete și dansuri populare, spre satisfacția publicului.

Szekely Csaba    

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut