Monti tace, Berlusconi vorbeşte mult, iar Napolitano este îngrijorat

Agerpres

“Napolitano este îngrijorat din cauza modului brusc în care s-a întrerupt actuala legislatură”, titrează La Repubblica de la Roma, care analizează discursul ţinut de preşedintele Italiei la Palatul Quirinale de la Roma, în care a declarat că necesitatea de a dizolva Camerele “înainte de termenul natural” şi “brusca întrerupere a actualei legislaturi”, după ce actualul premier, Mario Monti, şi-a anunţat intenţia de a demisiona, reprezintă “un motiv de îngrijorare”.

Şeful statului a mai criticat forţele politice din Italia, care nu au reuşit să aprobe o nouă reformă electorală, şi a declarat că va fi persoana care va însărcina noul guvern, deoarece mandatul său prezidenţial, de şapte ani, va expira în luna mai 2013. Italia va trebui “să continue eforturile pentru a redresa conturile publice şi pentru a lua noi măsuri în vederea dezvoltării economice a ţării, pe baze mai solide şi mai echilibrate, pentru a spori dinamismul şi coeziunea socială a ţării”, a afirmat preşedintele Napolitano, care a adăugat că viitorul Italiei “va trebui să fie sub semnul Europei, al unei Europe care se îndreaptă către o deplină integrare economică şi politică”. În noua legislatură, deci în următorii cinci ani, “Italia are nevoie de noi măsuri de rigoare, însoţite de noi reforme structurale, pentru a putea creşte”, a mai spus şeful statului.

Între timp, Mario Monti tace şi nu anunţă care va fi viitorul său în politica italiană, iar Silvio Berlusconi vorbeşte prea mult. Fostul premier italian, care şi-a început cea de-a şasea campanie electorală în 20 de ani de carieră politică, a afirmat luni seară că “Europa, dominată de Germania, a impus Italiei austeritatea”, informează La Repubblica.

“Situaţia gravă în care se află Italia este consecinţa măsurilor de austeritate impuse de Europa, în care Germania joacă un rol hegemonic, dînd dovadă nu de solidaritate, ci de egoism”, a adăugat Berlusconi, într-un interviu acordat luni seară unuia dintre posturile sale de televiziune, Rete 4 – Mediaset, relatează publicaţia menţionată.

Il Cavaliere, în vîrstă de 76 de ani, a mai menţionat că abolirea impozitului pe proprietate, introdus de premierul Mario Monti, precum şi reducerea presiunii fiscale, reprezintă priorităţile programului său. El a spus că va acoperi lipsa de venituri ale statului prin majorarea taxelor pe alcool şi eliminarea cheltuielilor publice inutile, notează La Repubblica.

De asemenea, Partidul Democrat (PD, de centru-stînga), a avertizat că îl va sesiza pe mediatorul guvernamental în legătură cu ceea ce consideră un timp de antenă excesiv acordat lui Berlusconi, precizează La Repubblica.

Îndoielile s-au acumulat în ultimele zile în ce priveşte revenirea lui Silvio Berlusconi în viaţa politică, după ce fostul prim-ministru a declarat că este dispus să se retragă în cazul în care Mario Monti va candida la viitoarele alegeri legislative, programate în februarie 2013, potrivit La Repubblica.

“Napolitano le cere partidelor să aibă încredere în Italia”, titrează Corriere della Sera din Milano, care scrie că preşedintele Italiei a declarat că “experienţa guvernului Monti a fost rodnică”. Napolitano a transmis un mesaj şi partenerilor europeni, explicînd că, oricare va fi guvernul care se va forma după alegerile parlamentare din februarie, poziţia Italiei în Europa “va rămîne aceeaşi, iar forţele politice nu trebuie să irosească, în campania electorală, credibilitatea ţării la nivel internaţional, o credibilitate recuperată în ultimele luni”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.