Monedă omagială din aur

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat că va lansa în circuitul numismatic,din 27 decembrie 2016, o monedă din aur cu tema Istoria aurului – Buzduganul regelui Ferdinand I.

Moneda este din aur, cu titlul 999‰, calitate proof, are valoarea nominală de 10 lei, forma rotundă, diametrul de 13,92 mm, greutatea de 1,224 g şi cant zimțat. Aversul monedei redă un detaliu al buzduganului regelui Ferdinand I, inscripţia „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2016”. Reversul monedei prezintă portretul regelui Ferdinand I și inscripția ,,REGELE FERDINAND I”. Monedele, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză, care includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Tirajul aceastei emisiuni este de 500 monede, iar preţul de vânzare, exclusiv TVA, este de 395 lei. Monedele au putere circulatorie pe teritoriul României şi pot fi achiziţionate de la Sucursala BNR Cluj.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.