Monedă aniversară din argint

Începând de luni, 18 iulie, Banca Naţională a României (BNR) va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 125 de ani de la nașterea lui Tudor Vianu.

Moneda este din argint, cu titlu 999‰, calitate proof, are valoarea nominală de 10 lei, forma rotundă, diametrul de 37mm, greutatea de 31,103 g și cant zimțat. Aversul monedei prezintă clădirea Facultății de Litere a Universității București, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2022”. Reversul monedei redă portretul, suprapus parțial pe două cărți, semnătura și numele lui Tudor Vianu și inscripția „125 DE ANI DE LA NASTERE”.

Monedele, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de certificate de autenticitate ale emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Tirajul maxim este de 5.000 piese, iar preţul de vânzare este de 450 lei, exclusiv TVA, inclusiv certificatul de autenticitate. Monedele au putere circulatorie pe teritoriul României, și pot fi achiziționate de la Sucursala BNR Cluj.

Tudor Vianu (1898 – 1964) a fost un estetician, critic și istoric literar, poet, eseist, filosof și traducător român, doctor în filosofie al Universității din Tübingen. După reforma învățământului din 1947 a fost scos de la catedra sa de Estetică și a preluat cursul de istorie a literaturii universale, devenind un precursor al comparatismului literar de la Facultatea de Litere a Universității din București. Între 1946 și 1947 a fost ambasador al României la Belgrad. În 1952 a devenit simplu cercetător la Institutul de Lingvistică, dar după 1955 a fost reintegrat în mediul academic universitar. Este fondatorul școlii de stilistică a Facultății de Litere din București și inițiator al catedrei de literatură universală, căreia i-a fost multă vreme șef.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut