Momente duhovniceşti la liceul din Gherla

În ciuda faptului că elevii şi cadrele didactice se află în vacanţă, zilele trecute s-a umplut din nou frumoasa capelă din incinta Liceului Teoretic „Petru Maior” din municipiul Gherla.

Capela, ocrotită de Sfinţii Martiri Brîncoveni, şi-a sărbătorit hramul, un bun prilej pentru profesorii şi elevii unităţii de învăţămînt să fie prezenţi în număr mare la programul liturgic specific acestei sărbători creştineşti, onorat şi de părinţii copiilor. Sfînta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi, care în timpul anului şcolar slujesc în această capelă sau sprijină activităţile religioase desfăşurate cu elevii şcolii. La sfîrşitul slujbei s-a ţinut un parastas pentru profesorii care de-a lungul anilor au trecut la cele veşnice şi s-a păstrat un minut de reculegere în memoria lor. Un gest frumos al creştinilor aflaţi în capela Liceului Teoretic „Petru Maior”.

Capela liceului gherlean a fost sfinţită la începutul anilor 2000, lăcaşul de cult găzduind atît slujbele oficiate pentru elevi, cît şi unele activităţi moral-religioase organizate în cadrul procesului de învăţămînt, un loc de închinare pentru tinerii unităţilor de învăţămînt din municipiu.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.