Momente duhovniceşti în Penitenciar

La mijlocul acestei săptămîni, Penitenciarul Gherla l-a avut ca invitat pe Preasfinţitul Părinte Vasile Someşanul, episcop vicar al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, întîlnirea desfăşurîndu-se în cadrul proiectului „Personalităţi locale -modele de viaţă şi surse de potenţare a valorilor sociale”.

Înaltul ierarh a fost salutat de comisar de penitenciare, Alin Fetche, director adjunct Educaţie şi Asistenţă Psihosocială, care a evidenţiat rolul acestor acţiuni socio-religioase cu largi valenţe educative, avînd în vedere că participanţii la aceste momente duhovniceşti organizate în frumoasa capelă a unităţii au fost tinerii, persoane private de libertate aflate abia la începutul vieţii sociale şi care au încălcat legile ţării.

Oaspetele a fost primit în acordurile corului deţinuţilor, după care un salut creştinesc a fost rostit şi de preotul Penitenciarului Gherla, Petru Adrian Drăgan, care se ocupă cu multă răbdare şi perseverenţă cu educaţia moral-religioasă a celor care se află între gratii.

După ce a rostit o binecuvîntare, Preasfinţitul  Părinte Vasile Someşanul s-a adresat celor prezenţi, menţionînd că prima dată cînd a vizitat unitatea din Gherla a fost în anul 1991, iar de atunci a avut o colaborare fructuoasă cu cei aflaţi la conducere, onorînd toate invitaţiile cu prilejul diferitelor sărbători. A şi remarcat că cei aflaţi în suferinţă psihică sau morală au nevoie de prezenţa domniei sale, iar „această întîlnire trebuie să fie un motiv de încurajare, de optimism”.

”Numai cu Dumnezeu putem trăi în siguranţă, indiferent că sîntem în libertate sau în detenţie, iar familia, şcoala şi biserica trebuie să fie permanent alături de noi”, a încheiat Preasfinţitul Vasile. Oaspetele a mai spus că avînd în vedere că ne găsim într-un timp liturgic special, Postul Crăciunului, trebuie să fim mai buni, mai toleranţi şi să acordăm mai multă atenţie rugăciunii.

PS Vasile a rămas plăcut impresionat de multitudinea activităţilor organizate cu persoanele private de libertate în preajma sărbătorilor de Crăciun şi Anul Nou şi a purtat un dialog deschis şi sincer cu tinerii aflaţi în capelă, Preasfinţia Sa răspunzînd cu plăcere întrebărilor venite din partea persoanelor private de libertate, care au plecat înapoi în camere cu cărţi de rugăciuni  şi icoane oferite  cu multă căldură creştinească de înaltul oaspete.

Înainte de a pleca la Cluj Napoca, Preasfinţitul Părinte Vasile Someşanul s-a întîlnit şi cu cadrele Penitenciarului, unde a fost din nou evidenţiat rolul domniei sale în  educarea moral-religioasă a creştinilor, dar şi în iniţierea unor acţiuni umanitare.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.