Moment istoric: S-a semnat contractul pentru „colosul” medical de la Cluj

Prezent la semnarea contractului pentru a doua etapă a proiectului privind Spitalul Regional de Urgență din Cluj, șeful Executivului, Ilie Bolojan și-a exprimat satisfacția față de deblocarea investiției, subliniind că noile dotări vor veni în sprijinul performanței recunoscute a medicilor clujeni. Bolojan a punctat că acest spital va asigura servicii de elită pentru întreaga regiune de Nord-Vest, fiind o promisiune onorată față de pacienți și personalul medical deopotrivă. Primarul Emil Boc a subliniat că astfel de proiecte sunt esențiale pentru a-i convinge pe români să nu mai plece în străinătate. Proiectul, a cărui idee a pornit în 2011, intră acum în faza execuției clădirii principale, fiind considerat „oglinda respectului statului față de cetățeni”

Bolojan: Pentru mine este o dublă bucurie
„Sunt bucuros că am ajuns, după mulți ani, cu întârziere, să fim în conjunctura să putem semna acest contract important în domeniul sănătății pentru regiunea de nord-vest și pentru România.
Pentru mine este o dublă bucurie. Pe de o parte că se poate semna acest contract și putem începe lucrările, în așa fel încât în anii următori să avem încă un spital regional finalizat în România, dar și ca locuitor al regiunii de nord-vest, unde știm că cele mai importante servicii de sănătate din regiune sunt asigurate, pe lângă medicii din celelalte reședințe de județ, de medicii din Cluj. Mă bucur că, pe lângă profesionalismul pe care l-au probat de-a lungul zecilor de ani, echipa de medici clujeni va trebui să beneficieze și de condiții de lucru și de aparatură la nivelul performanței pe care le-au dovedit în acești ani în serviciul pacienților și salvarea vieților. Se cuvine să le mulțumesc tuturor celor care din administrația centrală, echipa din Ministerul Sănătății, autorităților locale și autoritatea care a gestionate proiectul pentru eforturile depuse”, a declarat Ilie Bolojan.

Cseke Attila: Cel mai important obiectiv de infrastructură medicală din inima Transilvaniei

Ministrul Sănătății, Cseke Attila a spus că investiția de la Florești este una în siguranță și performanță.
„Sunt momente în viața unei comunități care definesc nu doar prezentul, dar și generațiile care vin. Astăzi vorbim de unul dintre aceste momente – Spitalul Regional de Urgență din Cluj, care nu va fi doar o clădire, nu doar un șantier, ci este cel mai important obiectiv de infrastructură medicală din inima Transilvaniei. Construcția unui astfel de spital este un maraton, nu un sprint. Drumul de până aici a fost lung, plin de provocări și neîncredere. Astăzi am ajuns în punctul în care cuvintele se opresc. De astăzi lucrurile chiar se întâmplă la Spitalul Regional din Cluj. Se spune că sistemul medical este oglinda respectului pe care statul îl poartă cetățenilor săi. Oglinda a fost de multe ori neclară. Acest proiect și celelalte reprezintă faptul că putem rupe acest ciclu. Este dovada că putem construi în România la standarde europene, fără compromisuri. Această investiție este o investiție în siguranță și performanță. Prin acest spital facem o promisiune fiecărui cetățean: că în momentele cele mai grele nu este singur pe holuri reci și clădiri obosite de trecerea timpului. Acest spital este în egală măsură pentru medicii noștri, care merită să profeseze în condiții europene. Merită un loc care să le onoreze vocația și să profeseze în condiții europene care să îi țină acasă, pentru pacienții din România.
Vreau să le mulțumesc tuturor care au crezut în acest vis, care au înțeles că sănătatea nu are culoare politică. Cred că am încetat să mai desenăm planuri pe hârtie și am început să turnăm fundații. Proiectul de la Cluj este mai mult decât un spital. Este proba vie că în România se poate trăi frumos, demn și, mai ales, sănătos”, a transmis ministrul Sănătății.

Emil Boc: Nu am stat cu mâinile în sân

La rândul său, primarul Emil Boc a amintit că bazele proiectului s-au pus în 2011 când Guvernul pe care îl conducea la acea vreme a alocat 7 hectare de teren de la o unitate militară pentru construirea spitalului regional.
„Mă bucur că din acest Palat al Victoriei, în 2011, pornea ideea spitalului regional, alocând 7 hectare de pe terenul unei unități militare pentru a se realiza acest proiect de 2 miliarde de lei”, a spus primarul.

El a explicat că între timp municipalitatea clujeană a luat măsuri pentru a asigura un acces cât mai bun la acest spital.
„Nu am stat cu mâinile în sân nici noi, ne-am pregătit. În această vară am creat banda dedicată în ambele sensuri spre spitalul regional și spre Cluj-Napoca – spre spitalul regional pentru salvare și transportul în comun. În această vară va fi finalizat inclusiv un pasaj cu girație care să asigure intrarea la Spitalul Regional de Urgență. Lucrările la metrou au început tocmai din zona spitalului regional de urgență pentru ca și partea de transport public să fie mai bine asigurată. Ceea ce astăzi este o problemă în Cluj din cauza străzilor înguste care îngreunează circulația salvărilor și ambulanțelor, acum vom avea coridoare dedicate”, a precizat Emil Boc.

Edilul a arătat că astfel de investiții nu fac decât să vină în sprijinul strategiei UE prin care să se asigure dreptul cetățenilor de a rămâne acasă. „Mă bucur, domnule prim-ministru, că puneți în practică ceea ce Europa gândește astăzi: dreptul de a alege de a rămâne acasă. Dacă vrem ca românii să se întoarcă, trebuie să creăm condiții de sănătate, educație și calitate a vieții aici, acasă. Iar acest spital exact asta face. Oferă medicilor performanți din clinicile românești condiții să rămână acasă, iar pacienții vor avea un act medical de calitate”, a spus primarul.

La evenimentul de semnare a contractului au mai fost prezenți președintele Senatului, Mircea Abrudean și prefectul județului Cluj, Maria Forna.

Prefectul a transmis că semnarea contractului pentru realizarea acestui obiectiv reprezintă un moment important pentru dezvoltarea infrastructurii medicale din regiunea de Nord-Vest, Spitalul Regional de Urgență Cluj fiind unul dintre cele mai ample și moderne proiecte medicale din România.

„Realizarea Spitalului Regional de Urgență Cluj reprezintă una dintre cele mai importante investiții publice pentru sănătatea românilor și un proiect strategic care va schimba fundamental modul în care sunt oferite serviciile medicale în întreaga regiune de Nord-Vest. Vorbim despre un spital construit la standarde europene, dotat cu tehnologie medicală de ultimă generație, capabil să răspundă celor mai complexe cazuri și să ofere pacienților condiții moderne de tratament și îngrijire. Acest proiect înseamnă siguranță pentru pacienți, șanse mai mari la viață, condiții moderne pentru personalul medical și un sistem sanitar mai puternic și mai eficient. Pentru județul Cluj și pentru întreaga Transilvanie, Spitalul Regional de Urgență va deveni un reper al excelenței medicale și o garanție că sănătatea cetățenilor rămâne o prioritate” a transmis doamna prefect Maria Forna.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.