Moment aniversar: Pictorul PETRU FEIER – 100

Curgerea vremii fixează în planul amintirii tot mai multe nume şi biografii care s-au consumat rodnic în avantajul comunităţii. Orice încercare de dimensionare şi actualizare a unor viguroase împliniri constituie pe lîngă un gest de motivată recunoştinţă şi o afirmare de model existenţial demn de urmat de cei care se află în faza iniţială a adeziunii la o condiţie creatoare. Neîndoielnic, orice izbîndă devine expresia unui comportament. O dovedeşte cu pilduitoare generozitate şi viaţa pictorului Petru Feier, autor de operă reprezentativă în istoria artei româneşti.

Pierzîndu-şi din fragedă copilărie ambii părinţi (tatăl căzut pe front, mama dispărută în 1919 în urma unei gripe rebele), copilul născut în 30 martie 1912 la Zeldiş, sat situat pe valea Crişului Alb, se vede nevoit să suporte condiţia traiului la un orfelinat din Arad, oraş unde-şi desăvîrşeşte şi studiile şcolare. La colegiul „Moise Nicoară” are şansa de a-l avea ca profesor de desen pe Marcel Olinescu, spirit polivalent (grafician, pictor, sculptor, poet, eseist) care-l încurajează şi-i facilitează cunoaşterea normelor specifice unei îndeletniciri artistice. Stimulat şi de compania bunului său prieten Nicolae Chirilovici (care la rîndu-i va deveni reputat pictor în epocă), Petru Feier frecventează pe timp de vară (în anii 1931-1933) mult apreciatele ateliere ale şcolii libere de pictură de la Baia Mare. Va exersa cu pasiune şi abilitate încît încă din 1932 devine o prezenţă remarcată în animatul mediu cultural arădean, fiind afiliat talentelor promotoare de modernitate.

Mai bine de două decenii (care-i acoperă faza arădeană, extinsă pînă în 1950) pictura a fost pentru Petru Feier singura sursă de venit. Compensativ, zeci de colecţionari din zona vestică a ţării s-au dovedit receptivi, cuceriţi de amploarea inspiraţiei, de stadiul evoluat şi original al soluţiilor sale formale. Culori fin dozate, cînd intensive, dar mai ales atent nuanţate pentru a surprinde şi eterniza poetica diverselor anotimpuri, interioare, portretizări de cunoştinţe, teme general-umane, completate cu alerte traiecte lineare, s-au contopit în inspirate şi sugestive structuri compoziţionale, animate de vibrante profunzimi interioare. Era evidentă o predispoziţie către acordul în dominantă, de o sobrietate dusă uneori pînă la asprime, consonantă cu datele unei existenţe dilematice, brăzdată de multe precarităţi. Încîntat de stadiul evoluat al creaţiei îndrăgitului său discipol, profesorul Olinescu îl considera pe Feier – într-o cronică din 1937 „un pictor cu mari posibilităţi artistice şi un suflet frămîntat care-şi exteriorizează neliniştile în mod plastic prin culori şi forme”. Integrat adesea şi-n sintezele de artă deschise în capitala Banatului, Timişoara, după 1945, prolificul exponent al arădenilor era catalogat într-un cotidian local „ca un artist cunoscut prin pînze plastic redate, cu multă varietate în subiecte”.

Cîştigînd prin anvergura şi particularitatea operei personale preţuire şi notorietate, Petru Feier va fi solicitat şi devine din toamna anului 1950 cadru didactic la catedra de pictură a Institutului de arte plastice „Ion Andreescu” Cluj. Va profesa cu dăruire, exigenţă şi eficacitate pînă în 1974, familiarizînd studenţii cu probleme de desen, armonie, compoziţie. Onoranta postură îl îndeamnă la ample lecturi şi meditaţii, iar pentru a fi tot mai convingător la orele de corectură aducea zeci de variante anterior eboşate în propriul atelier, probe de temeinicie şi clarviziune a travaliului creativ. Multe din aceste schiţe au constituit surse pentru finalităţi picturale sau şi-au păstrat caracterul grafic, fiind răsfirate constant prin expoziţii regionale şi judeţene, precum şi prin reprezentative anuale şi bienale republicane, deschise în capitala ţării. A figurat şi în selecţii de artă românească itinerate peste hotare : Praga (1953), Berlin (1956), Sofia (1958), Atena, Ankara (1960), Titograd (1968), Budapesta (1974). Numeroase lucrări i-au fost achiziţionate oficial, întregind patrimonii muzeale sau au fost repartizate la instituţii publice din ţară. La cele 17 lucrări cumpărate în timpul vieţii artistului, transferate Muzeului de Artă Cluj, prestigioasa instituţie clujeană a devenit păstrătoare a întregii sale creaţii, după decesul subit al artistului, survenit la final de februarie 1985, artistul neavînd moştenitori.

Acest fabulos fond de creativitate distinctă, rezistentă pe scara valorilor durabile, însumînd peste 900 lucrări (cca. 400 picturi în ulei, guaşă, tempera, acuarelă, restul reprezentînd schiţe în tuş, creion, cărbune) era rodul unui impresionant devotament pentru perfectarea unei pasionante confesiuni prin intermediul sugestivităţii cromatice şi lineare. Prin anii ’50 – ’60 s-a arătat asiduu preocupat de desăvîrşirea unor vaste compoziţii cu subiecte de inspiraţie istorică şi socială, distribuind cu vădită ştiinţă orînduirea spaţială a formelor şi operînd cu un registru cromatic diversificat, dens, grav, sonor. Chiar şi transpunerile peisagistice sau scenele cu făpturi înnobilînd sobre ambianţe (de binemeritat elogiu bucurîndu-se scenele în variantă cu ciclice maternităţi şi nuduri feminine !) erau rezultatul unei riguroase şi rafinate filtrări a gamelor pentru a păstra imaginile sub semnul unor discrete rezonanţe.

Dintotdeauna lui Petru Feier i-au displăcut intonaţiile prea tranşante care ar fi încurajat inserţia dramaticului. Deşi s-a confruntat ani mulţi cu consecinţele unui fizic precar, urmare a sfîrtecării de un glonte a plămînului drept pe frontul din Crimeea (1942), a găsit suport consolator refugiindu-se în intimitatea propriului atelier (aflat în incinta unui apartament cu două camere spaţioase pe strada Eremia Grigorescu 7 din Cluj-Napoca). Acolo şi-a petrecut cea mai importantă parte a vieţii, alături de o soţie înţeleaptă şi devotată, decantîndu-şi gîndurile, sentimentele, impresiile. Pînzele, cartoanele, colile de desen, caietele de schiţe aveau să înregistreze tulburătoare revărsări de proaspătă spiritualitate. Nu s-a simţit atras de spectacolul din jur, de exterioritatea gălăgioasă şi efemeră. S-a mulţumit să reflecteze asupra condiţiei noastre trecătoare, imortalizînd în zeci de ipostaze freamătul diurn al omului care caută şi găseşte în sine surse de energie, rezistenţă, nobilă motivare.

În creaţia lui Petru Feier din ultimele două decenii sute de chipuri redate în atitudini meditative, vag elegiace, dau dovadă de cantonare în discretă frămîntare, în demnă asumare de destin. O pensulaţie măruntă, cu măiestrite gradări de nuanţe, încurajează difuzarea în jur a unor prelungite surdine, angajînd un suflu de fraternă solidaritate. Proiectate în tot mai pronunţate prim-planuri, motivele inspiratorii ce survin din sugestiile lăuntricului (fie că reprezintă reflexe de umanitate perpetuu îngîndurată, fie segmente de natură orînduite în suple arhitecturări şi creşteri pe verticală) mărturisesc particularitatea unei viziuni şi expresivitatea unui limbaj sintetizator de adevăruri posibile, pe care le asimilăm cu setea noastră de cunoaştere şi înnobilare spirituală.

Negoiţă LĂPTOIU