Modificări pentru viitorul Program Naţional de Dezvoltare Rurală

Directorul general al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), George Turtoi, afirmă, într-un interviu acordat Agerpres, că şi-ar dori să schimbe sistemul de selecţie şi de achiziţie pentru beneficiarii privaţi din noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020.

Turtoiu spune că actualul sistem, în care beneficiarul unui proiect aprobat trebuie să aştepte pînă la aprobarea tuturor proiectelor, produce „întîrzieri chiar şi de un an şi jumătate”, şi trebuie schimbat astfel ca „proiectele care ating punctajul maxim să fie finanţate imediat, să nu mai aştepte pînă la finalul evaluării”.

Şeful APDRP consideră că şi în privinţa implementării proiectelor ar trebui făcute schimbări, întrucît au existat pe actualul program „probleme foarte mari pe partea de acte adiţionale pentru modificări de soluţii şi prelungiri de termene”. Pe partea de achiziţii pentru beneficiarii privaţi, Turtoi propune crearea unei baze de date cu preţuri de referinţă rezonabile, care ar putea să fie benefic nu doar pentru fondul de dezvoltare rurală, ci şi la nivel naţional.

El a mai afirmat că noul PNDR va prelua aceleaşi tipuri de investiţii generale, dar care vor fi restrînse, pentru că unele măsuri din actualul program nu au avut succes, iar altele sînt incluse sau comasate în noua reformă a Politicii Agricole Comune. „Va rămîne infrastructura, investiţiile în ferme, procesarea, lucrurile de bază vor rămâne sigur. Poate vor apărea noutăţi cu inovarea”, a subliniat Turtoi.

PNDR 2014-2020 va fi realizat de compania de consultanţă GBI Consulting, împreună cu 8 institute şi universităţi din România, iar o primă variantă a documentului va fi disponibilă în octombrie. Contractul semnat cu GBI Consulting este de 3,5 milioane de euro, fără TVA, şi va fi finanţat din fonduri europene.

România a atras peste 5 miliarde de euro pentru dezvoltare rurală

Directorul APDRP susţine că România a atras aproape 59% din fondurile europene pe dezvoltare rurală, banii plătiţi beneficiarilor pînă la începutul lunii august depăşind 5,15 miliarde euro. Turtoi afirmă despre corecţiile aplicate României pe această sumă că sînt printre cele mai mici din Uniune, suma aferentă corecţiilor urmînd să fie dedusă din sumele solicitate ulterior la plată. El se declară optimist în privinţa atingerii ţintei de 1,4 miliarde de euro atrase în 2013, deşi principalele probleme nu ţin de structură şi de sistem, ci de criza financiară.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.