Mobilizare în partidele clujene la strîngerea de semnături pentru prezidenţiabili

Partidele clujene sînt în febra strîngerii de semnături necesare înscrierii în cursa pentru prezidenţiale a candidatului pe fiecare dintre acestea îl susţine. O parte dintre formaţiunile politice clujene au demarat deja acest proces, altele însă încep campania de strîngere de semnături doar de Remus-Lapusan-31săptămîna viitoare.

PSD Cluj susţine că Victor Ponta va fi candidatul PSD-PC-UNPR, iar la Cluj obiectivul este de a strînge cel puţin 35 de mii de semnături necesare intrării premierului în cursa pentru Cotroceni. ”. Încă nu am început campania de strîngere de semnături, dar, cel mai probabil, vom face acest lucru la sfîrşitul acestei luni. Obiectivul nostru este de a aduna 35 de mii de semnături”, a spus Remus Lăpuşan, liderul PSD Cluj.

Co-preşedintele Alianţei Creştin Liberale Cluj, Marius Nicoară a declarat că la nivelul judeţului Cluj PNL şi PDL şi-au asumat să strîngă 60 de mii de semnături. „Vom declanşa campania de strîngere de semnături luni, 25 august. Teoretic ne-am propus să adunăm pentru Klaus Iohanis, candidatul ACL în cursa pentru Preşedinţia României 60 de mii de semnături dar sînt convins că vom depăşi această cifră”, a spus Nicoară. El a precizat că ACL Cluj trebuie să finalizeze campania de semnături pînă în 20 septembrie.

Liderul organizaţiei clujene a Partidului Mişcarea Populară(PMP), Adrian Gurzău, susţine că la Cluj membrii PMP au început încă de marţi să adune semnături pentru Elena Udrea, noul candidat al acestei formaţiuni în cursa pentru Cotroceni. „Ne-am propus să adunăm peste targhetul de 10 mii impus pentru fiecare organizaţie. Cu siguranţă vom reuşi acest lucru, iar în 15 septembrie vom preda conducerii centrale semnăturile de la Cluj”, a spus Gurzău.
Organizaţia din Cluj a Partidului Liberal Reformator are de adunat 40 de mii de semnături pentru Călin Popescu Tăriceanu, candidatul acestei formaţiuni la funcţia supremă în stat. Liderul PLR Cluj, deputatul Steluţa Cătăniciu spune că deja organizaţia pe care o conduce a demarat strîngerea de semnături, precizînd că pînă la data înscrierii candidaţilor pentru Cotroceni, PLR Cluj va avea cele 40 de mii de semnături. „Noi strîngem semnăturile prin reţeaua proprie a organizaţiei. Deja am început să strîngem aceste semnături şi pînă acum sîntem în grafic”, a spus Cătăniciu.

Şi UDMR Cluj a început să adune semnături pentru Kelemen Hunor, candidatul Uniunii la funcţia de preşedinte al României. Potrivit liderului UDMR Cluj, Mate Andras Levente, pînă acum s-au adunat 3000 de semnături pentru susţinerea lui Kelemen Hunor, precizînd că targhetul organizaţiei este de 17 mii.
Alegerile prezidenţiale din România sînt programate a avea loc în 2 noiembrie 2014. În eventualitatea în care va fi necesar, turul al doilea de scrutin va avea loc în data de 16 noiembrie 2014.
C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.