Mitt Romney, de la misionar mormon la porţile Casei Albe

Las Provincias

Mitt Romney aspiră să devină primul preşedinte mormon din istoria SUA şi, pentru a-şi atinge ţelul, el foloseşte aceeaşi determinare şi disciplină ca în vremea cînd era misionar mormon în Franţa şi îşi atrăgea adepţii. Cînd avea 20 de ani, el a străbătut străzile Parisului pentru a-i converti pe sceptici la religia mormonă, în anii 60, a făcut avere ca fondator şi preşedinte al companiei Bain Capital, în 1984, a fost guvernator de Massachusetts, între 2003 şi 2007, iar Casa Albă ar fi pentru el încununarea unui lung parcurs presărat de succese.

Născut în Detroit (Michigan), la 12 martie 1947, într-o familie cu rădăcini profunde politice şi religioase, Willard Mitt Romney, de 65 de ani, se prezintă în faţa electoratului ca un tată de familie, un lider credincios, patriot şi foarte conservator. Înainte chiar de a fi încoronat candidat prezidenţial la Convenţia Naţională republicană din Tampa (Florida), Romney nu a precupeţit mijloacele pentru a-l înlătura pe preşedintele Barack Obama la viitoarele alegeri prezidenţiale din 6 noiembrie.

Romney i-a eliminat rînd pe rînd pe rivalii săi în alegerile primare cu argumentul că succesele sale ca om de afaceri îl acreditează ca persoana cea mai indicată pentru a scoate SUA din criza actuală. Totuşi, tocmai gestionarea companiei sale Bain Capital a servit drept muniţie detractorilor săi. El a fost ales guvernator al statului Massachusetts în 2003 şi pentru că a ştiut să-şi “vîndă” succesele de organizator al Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Salt Lake City (Utah), şi pentru că reuşit să scoată acest stat din abisul financiar. Ca guvernator, Romney a reuşit să reducă deficitul de 3 miliarde de dolari şi a promulgat o lege controversată, care a garantat asigurarea medicală majorităţii populaţiei din Massachusetts.

Chiar dacă a dus o viaţă de privilegii – a absolvit Universitatea Brigham Young, o instituţie mormonă din Utah, şi apoi Harvardul – el a înfruntat adversităţi politice care, potrivit apropiaţilor săi, l-au călit. Romney a pierdut cursa pentru un loc de senator de Massachusetts, în 1994, în favoarea fostului senator democrat Ted Kennedy. El a pierdut şi nominalizarea prezidenţială republicană, în 2008, în faţa senatorului de Arizona, John McCain, după o campanie prelungită, în care a investit 110 milioane de dolari, din care 45 de milioane din propriul buzunar. O tragedie suferită la 21 de ani în Franţa i-a întărit şi mai mult caracterul. În iunie 1968, Romney a suferit un grav accident cînd conducea în zona rurală a Burgundiei, iar maşina lui a fost lovită frontal de un alt automobil. Anii petrecuţi ca misionar în Franţa, o ţară preponderent catolică şi care s-a confruntat în mai ‘68 cu ample proteste studenţeşti, l-au ajutat să se călească pentru viitoarea sa carieră politică.

“Ca toţi ceilalţi misionari, trăiam cu o sută de dolari pe lună, din care trebuia să plătesc chiria, mîncarea şi îmbrăcămintea. Prin urmare, viaţa mea era net diferită de cea a unui fiu de director de companie (auto)”, spune el, în cartea autobiografică “No Apology, Believe in America”. Ca fiu al lui George Romney, director executiv la American Motors Corporation şi apoi guvernator de Michigan, şi al lui Lenore Romney, candidată la senatoare a aceluiaşi stat, el a crescut într-o familie obişnuită cu discuţiile politice şi religioase şi în admiraţia profundă faţă de tatăl său. Pe pagina lui de Facebook, a postat un citat al defunctului său tată, candidat şi el în alegerile primare republicane din 1968: “Victoriile obţinute greu îi fac pe oameni mai puternici”.

Romney s-a căsătorit la 21 de ani cu Ann Davies, pe care a cunoscut-o în liceu şi pe care a convertit-o la religia mormonă. Au cinci copii cu vîrste cuprinse între 31 şi 42 de ani, din care unii participă activ la campania electorală. Adept al doctrinei conservatoare, el promite să limiteze ingerinţa guvernului, să reducă impozitele şi să revoce reforma medicală din 2010. A lansat şi o aprigă dezbatere asupra unor teme precum rolul guvernului în economie, avortul şi reforma asigurărilor sociale.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.