Mitropolitul Vasile Suciu, „Vasile Vodă al Blajului”

La 25 ianuarie 2021 s-au împlinit 86 de ani de la trecerea în veșnicie a Mitropolitului dr. Vasile Suciu. Numit de către istoricul Nicolae Iorga „Vasile Vodă al cetății culturale de la Blaj”, a fost o personalitate marcantă a timpului său. Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla îi datorează acestui Arhiereu luminat și mijlocirea primirii, din partea Sfântului Scaun, a „donației pontificale” din 6 august 1924, ce includea biserica „Schimbarea la Faţă” – actuala catedrală episcopală și clădirea (de pe str. I. Brătianu nr. 15) unde Episcopul Iuliu Hossu a ridicat mai târziu Academia de Teologie.

Mitropolitul Vasile Suciu a întemeiat, la 2 februarie 1921, Congregația Surorilor Maicii Domnului (CMD), familie călugărească a Bisericii Române Unită cu Roma născută cu misiunea de „a apropia neamul nostru cât mai mult de Domnul prin credință vie”. În contextul aniversării, în acest an, a Centenarului de la întemeierea CMD, comunitățile CMD de pe teritoriul întregii Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică au comemorat, între 23-25 ianuarie, memoria Părintelui fondator. Astfel, în 23 și 24 ianuarie s-au desfășurat celebrări in memoriam la Oradea și Blaj. Luni, 25 ianuarie, noi manifestări comemorative au avut loc la Cluj-Napoca și Sighetu Marmației.

Cine a fost Mitropolitul Vasile Suciu? S-a născut la 13 ianuarie 1873, în com. Copăcel, jud. Făgăraș, într-o familie de țărani. A urmat clasele primare în satul natal, iar liceul la Blaj. Din 1892 a continuat studiile la Institutul „De Propaganda Fide” din Roma, ca alumn al Colegiului „Sf. Atanasie”. A obținut titlul de Doctor în Filosofie (1894) și în Teologie (1898). A fost hirotonit preot la 14 iulie 1895, la Roma.

În toamna lui 1898 s-a întors la Blaj, unde a fost profesor la Seminarul Teologic, prefect de studii, profesor la Liceul de băieți și bibliotecar al Bibliotecii arhidiecezane. Din anul 1907 a fost și rector la Internatul Vancean de băieți. La 20 aprilie 1910 a fost numit canonic, iar la începutul lui 1918, vicar general capitular.

Ca preot și om politic (membru al Partidului Național Român) a luptat pentru drepturile românilor din Transilvania. A fost ales, de către Sinodul electoral din 9 mai 1918, Mitropolit al Bisericii Române Unite, dar, din cauza activității politice, guvernul de la Budapesta s-a opus numirii sale. A participat la pregătirea Marii Uniri de la 1918, la care a luat parte ca președinte al Consiliului Național Român de la Blaj. A pus ziarul bisericesc „Unirea” de Blaj în slujba împlinirii idealului unității naționale, în calitate de director al acestei publicații. S-a bucurat de prețuirea Sfântului Scaun, fiind numit, în 1918, Prelat domestic al Sanctității Sale. Mai târziu, la 18 decembrie 1919, i-a fost conferit Pallium-ul din partea Sf. Părinte Benedict al XV-lea (însemn al legăturii speciale cu Papa și al comuniunii cu Biserica Romei). Pentru meritele sale, în 1919 a fost ales membru al Academiei Române. Numirea de mitropolit i-a fost confirmată de Regele Ferdinand I, fiind consacrat și instalat în Catedrala din Blaj, la 1 ianuarie 1920, de către Episcopul Demetriu Radu.

A fost ctitor de școli, mănăstiri și orfelinate, între acestea: Institutul Recunoștinței, Școala Normală de Învățători și Liceul comercial de băieți. Înțelept păstor de suflete, s-a îngrijit neobosit și cu dragoste paternă de preoți și credincioși. La 12 mai 1930, la Roma, a binecuvântat piatra de temelie a Colegiului «Pio Romeno», fondat de Papa Pius al XI-lea pentru formarea studenților seminariști greco-catolici din România.

Mitropolitul Vasile Suciu a murit la 25 ianuarie 1935, la Blaj și a fost înhumat în capela arhiereilor. La trecerea sa la Cer a fost elogiat de personalități ale vremii. Între acestea, trei dintre viitorii Fericiți episcopi martiri ai Bisericii Române Unite l-au omagiat în revista „Blajul” (nr. 2 / 02.1935).

Fericitul Valeriu Traian Frențiu (atunci episcop de Oradea) își amintea: „După șase ani și jumătate de pastorație zeloasă, trecând prin trei operații grele, e țintuit de pat și scaun, nu se mai poate mișca fără ajutorul altuia, dar condeiul nu-l lasă din mână, ci până în ziua cea din urmă a vieții sale lucrează la masa lui de scris. (…) Lucrând, suferind și răbdând, nu a scris numai cu condeiul, ci cincisprezece ani a făcut istorie care se va scrie de alții. Cincisprezece ani a muncit pentru Biserică și Neam. A înființat instituții religioase și culturale, a clădit biserici și școli și oricât de greu i-a fost să se miște, când l-a chemat datoria a plecat la drum. De două ori a cerut audiență la Maiestatea Sa spre a cere sprijinul pentru Biserica noastră; odată a fost la Senat să vorbească la legea cultelor și de mai multe ori la București să intervină la diferitele ministere în cauzele bisericești; de-aceea, la vestea morții lui regretul a fost sincer și general, iar funeraliile maiestoase și demne”.

Fericitul Ioan Bălan (atunci rector al Academiei de Teologie de la Blaj) îl caracteriza: „De la el rămân pilde neuitate, pietri, care vorbesc. După el, Biserica nu e un partid politic care să te așeze la loc de frunte pe orice cale, ci e unirea sinceră a celor ce nu caută altceva decât voia lui Dumnezeu, fiind gata să sufere pentru credință. Programul ce-l fixă clerului, era: încreștinarea poporului românesc. Iată de ce acest Arhiereu se potrivește așa de bine în seria Vlădicilor Blajului, fiind, în zilele noastre, un om într-adevăr rar”.

Fericitul Tit Liviu Chinezu (atunci preot profesor la Blaj), analizând dogma și lucrările teologice ale Mitropolitului Vasile Suciu, observa: „Dogma el a trăit-o și așa a scris-o. De aceea, cei ce o studiază așa cum a scris-o, vor învăța să o trăiască, cunoscând comorile negrăite și adâncurile cele neurmate ale bunătății dumnezeiești, precum și firea «bietului om» lipsit și insuficient sieși. Dogma luminează, ea lărgește conștiința dependenței noastre absolute de Dumnezeu. Iar când această dependență e primită, acceptată, de sus vine puterea întăritoare a umilinței noastre și pământul nostru își dă rodul prin jertfirea de sine la locul pe care Providența ni-l numește cu cuvântul drag Mitropolitului Vasile Suciu, locul datoriei”.

Acesta a fost Mitropolitul Vasile Suciu, sămânță jertfită care, acoperită de pământ, a rodit rod bogat de credință, hrană spirituală generațiilor ce au urmat, cale spre mântuire.

V.S.