Miting împotriva cotelor obligatorii de imigranţi

Clujenii sînt aşteptaţi sîmbătă pe platoul din faţa Sălii Sporturilor ‘’Horia Demian’’ pentru a protesta faţă de cotele obligatorii de imigranţi impuse de UE.

Acţiunea intitulată “Miting faţă de islamizarea României” va începe la ora 16, urmînd să se defăşoare pe parcursul a patru ore. Mitingul este autorizat de Primăria Cluj-Napoca, iar organizatorii au anunţat că aşteaptă la manifestare peste 200 de persoane. Iniţiatorul manifestării este o persoană fizică şi nu o organizaţie politică sau non-guvernamentală.

De asemenea, organizatorii manifestării au anunţat pe reţelele de socializare că mitingul va fi unul prin care se va protesta faţă de cotele obligatorii de refugiaţi impuse de UE, dar şi faţă de construirea unei moschei în Bucureşti.

Potrivit sistemului provizoriu de cote aprobat, în 22 septembrie, de Consiliul JAI, România ar urma să primească 2.475 de refugiaţi din 66.000 de extracomunitari distribuiţi din Italia şi Grecia.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.