Miting de protest împotriva concedierilor de la Mechel

Membrii Sindicatului Industria Sârmei Cîmpia Turzii vor protesta în stradă vineri, 14 septembrie, faţă de măsurile de disponibilizare luate în ultima perioadă de patronul combinatului, concernul rus Mechel.

„Dacă la începutul anului, în cadrul Combinatului Siderurgic de la Cîmpia Turzii lucrau aproximativ 2.000 de salariaţi, la ora actuală numărul lor este de numai 1.000 de persoane, concernul rus Mechel manifestîndu-şi intenţia de a mai disponibiliza, în perioada imediat următoare, alţi 800 de salariaţi. În acest condiţii, în combinat ar urma să mai lucreze pe viitor numai 200 de angajaţi, ceea ce ar transforma întreaga structură într-un mic atelier de producţie, alipit probabil unui alt combinat din ţară. Deoarece eforturile întreprinse de noi, ca organizaţie sindicală, pentru rezolvarea problemelor de la Câmpia Turzii s-au izbit de un refuz constant din partea patronului rus, am decis ca pe data de 14 septembrie să organizăm un miting de protest în faţa combinatului, urmat de un marş pe străzile principale ale oraşului, la care sperăm să participe peste 1.000 de persoane”, a afirmat Mircea Scîntei, preşedintele Federaţiei Sindicale a Siderurgiştilor (FSS) METAROM.
El susţine că la miting sînt aşteptaţi să participe şi alţi locuitori din Cîmpia Turzii, precum şi reprezentanţi ai celor mai multe sindicate din metalurgie din ţară, afiliate la FSS METAROM. „Situaţia de la Cîmpia Turzii poate fi identificată, la niveluri mai mici, şi în alte combinate metalurgice din ţară. Dacă înainte de 1990 în industria de profil lucrau peste 200.000 de salariaţi, acum numărul lor este de numai aproximativ 31.000 de persoane. Pe lîngă efectele sociale dezastruoase provocate de disponibilizări, dispariţia combinatelor metalurgice româneşti de pe harta lumii va avea consecinţe nefavorabile asupra economiei Româneşti, care nu va mai putea construi nimic pe baza produselor interne, fiind nevoită să apeleze constant la importuri. În acest moment, peste 50% din consumul de metal din România provine din import, iar întrebarea noastră este dacă nu cumva aceste produse ar fi putut fi obţinute la nivelul combinatelor metalurgice din ţară”, a mai spus preşedintele FSS METAROM.
Liderul de sindicat a solicitat, totodată, autorităţilor statului să se implice imediat şi categoric în procesul de păstrare a locurilor de muncă existente, stoparea concedierilor colective, crearea de noi locuri de muncă pentru cei disponibilizaţi, dar şi în demersul de atragere de investitori în zonele metalurgice prin crearea de facilităţi. „Cerem autorităţilor statului ca – în cazul în care un producător nu mai doreşte să activeze pe piaţa românească – atunci combinatul siderurgic respectiv să îşi păstreze numărul de salariaţi, în paralel cu menţinerea structurilor de producţie, iar în faza ulterioară să fie vîndut către un alt producător interesat pe o sumă modică”, a spus Mircea Scîntei.
După mitingul din septembrie, liderii de sindicat vor solicita o întîlnire cu premierul României, pentru a discuta despre intenţiile concernului rus Mechel cu privire la Combinatul de la Cîmpia Turzii. Ulterior, va fi organizată o masă rotundă, pentru a se constata dacă România mai are nevoie într-adevăr de un sector metalurgic puternic. Dacă toate aceste acţiuni nu vor avea niciun rezultat, acţiunile de protest vor fi mutate la Bucureşti, anunţă liderii Federaţiei METAROM.
Ministrul delegat pentru dialog social, Liviu Pop, a declarat, în 28 august, că Executivul va analiza contractul de privatizare a combinatului Mechel Cîmpia Turzii. El a afirmat că sînt mari semne de întrebare în privinţa contractului de privatizare a Combinatului Industria Sîrmei, devenit Mechel în 2003, contractul nefiind respectat. Grupul rus deţine în România combinatele Mechel Cîmpia Turzii, Mechel Tîrgovişte, Ductil Steel Oţelu Roşu, Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Reparaţii Tîrgovişte.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.