Ministrul Educaţiei: Elevii de clasa I vor avea abecedare noi în prima zi de şcoală din semestrul al doilea

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă la Sibiu, că toţi elevii din clasele I vor avea noile abecedare în prima zi de şcoală din semestrul al doilea, datorită „norocului respingerii contestaţiei” depuse pentru aceste manuale, informează AGERPRES.

„Din fericire, dacă pot spune în felul acesta, chiar astăzi cînd eram în drum spre Sibiu, am primit vestea că acea Sorin-Cimpeanucontestaţie care a fost depusă pentru abecedar, în luna decembrie, a fost respinsă. Deci, pe cale de consecinţă, vom putea avea, în sfîrşit, abecedarul, la începutul semestrului următor”, a spus ministrul Educaţiei.

Întrebat cînd vor avea noile manuale şi elevii de la clasele a treia şi a patra, ministrul Sorin Cîmpeanu a explicat că „săptămîna viitoare se poate lansa licitaţia pentru manualele pentru clasa a treia”, iar pentru noile manuale pentru elevii din clasele a patra „urgenţa nu e atît de mare”.

„Al doilea lucru important. A fost validată curricula pentru clasa a treia şi săptămîna viitoare se poate lansa licitaţia pentru manuale. Am precizat, dacă se poate spune din fericire, desigur ideal ar fi fost ca acest lucru să se întîmple la începutul anului şcolar. Pentru cei de clasa a treia, este clar că trebuie să avem manualele la începutul anului şcolar. (…) Pentru clasa a patra, cred că urgenţa nu e atît de mare. Manualele de clasa a patra e bine să le avem înainte de începerea anului şcolar viitor”, a declarat ministrul Educaţiei.

Sorin Cîmpeanu admite că situaţia manualelor şcolare „este într-adevăr una din cele mai importante probleme” cu care se confruntă Ministerul Educaţiei, el adăugînd că este nevoie de o lege a manualelor şcolare.

„Din nefericire, legislaţia nu ne poate garanta că nu vor exista contestaţii. Noi, la nivelul Ministerului Educaţiei, încercăm să eliminăm toate acele aspecte care ar putea să genereze contestaţii, dar nu putem garanta că împiedicăm contestaţiile atîta timp cît achiziţiile se fac pentru manuale, pe Legea achiziţiilor publice, pe Ordonanţa 34 şi atîta vreme cît nu există, să spunem, o lege a manualelor, care ar scoate de sub incidenţa acestei ordonanţe generale pentru toate tipurile de bunuri şi servicii, acest lucru. Este o problemă generalizată, aceea a contestaţiilor”, a explicat ministrul Cîmpeanu.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut