Ministerul Sănătăţii: Bani europeni pentru cabinetele medicale din zonele rurale

Cadrele medicale care deţin sau intenţionează să înfiinţeze cabinete medicale în zonele rurale, precum şi societăţile medicale din aceste zone pot obţine finanţare nerambursabilă pentru activitatea pe care o desfăşoară, prin intermediul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală derulat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), informează Ministerul Sănătăţii printr-un comunicat transmis marţi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, suma pusă la dispoziţie prin acest program este de 134.668.992 euro iar la începutul săptămînii s-a deschis linia de finanţare din cadrul Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală.

Conform programului, medicii, dar şi societăţile comerciale din mediul rural pot obţine fonduri nerambursabile pentru a realiza investiţii în serviciile de sănătate umană, asistenţă medicală ambulatorie şi stomatologică, asistenţă medicală generală, specializată, dar şi în alte domenii (dispozitive medicale).

Sesiunea pentru depunerea de proiecte se desfăşoară pînă la 28 septembrie.

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit este Autoritatea de Management a acestui program şi aparţine Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Informaţii detaliate, inclusiv Ghidul Solicitantului, pot fi obţinute pe pagina Programului Naţional de Dezvoltare Rurală www.apdrp.ro, se mai arată în comunicat.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.