Mini-vacanța de Sfânta Marie a trecut. Câte zile libere mai sunt în acest an

Până la sfârșitul anului, angajații mai au la dispoziție încă 4 zile libere legale, însă, cu puțină ingeniozitate, acestea se pot transforma în tot atâtea mini-concedii, cu condiția ca ”liberele” să fie suplimentate cu câteva zile de concediu legal și/sau de ziua liberă acordată pentru autorecenzare.

În cele patru luni și jumăatte cât au mai rămas până la sfârșitul acestui an, sunt prevăzute, prin lege, încă 4 zile libere, în următoarele date: * 30 noiembrie (miercuri) – Sfântul Andrei * 1 decembrie (joi) – Ziua Națională a României * 25 decembrie și 26 decembrie (duminică și luni) – Crăciunul. În plus, persoanele care s-au autorecenzat beneficiază de o zi liberă, pe care o pot lua în oricare zi a anului, în termen de maximum 12 luni de la data autorecenzării (cel târziu până în mai 2023). Această zi liberă este plătită și, conform prevederilor legale în vigoare, trebuie să fie acordată salariatului indiferent dacă acesta a realizat autorecenzarea on-line pentru sine şi pentru alţi membri ai gospodăriei sau pentru alte persoane.

Deoarece Sf. Andrei (30 noiembrie) cade într-o miercuri, se poate ajunge la un concediu de 5 zile, dacă se adaugă două zile de concediu legal, care pot fi luate fie luni și marți, fie joi și vineri. Evident, dacă se adaugă ziua liberă pentru autorecenzare, se ajunge la o vacanță de 6 zile. Dacă se iau 3 zile de concediu legal, plus ”libera” pentru autorecenzare se poate ajunge la o vacanță adevărată, de 9 zile.

Ziua Națională a României, 1 Decembrie, cade într-o joi, așa că se poate beneficia de 4 zile libere, dacă se adaugă o zi de concediu sau ziua liberă de autorecenzare, plasată vinerea. Dacă se iau 4 zile de concediu legal, sau doar 3 zile de concediu plus ”libera” pentru autorecenzare, plasate luni, marți, miercuri și vineri, se poate ajunge la o vacanță generoasă, de 9 zile.

Crăciunul (25 și 26 decembrie) cade în zilele de duminică și luni, așa că se poate beneficia de un concediu de 3 zile (cu sâmbăta aferentă), care se poate prelungi cu o zi, dacă se adaugă ”libera” pentru autorecenzare. Insă, dacă se mai iau 4 zile de concediu, sau doar 3, plus ziua liberă pentru autorecenzare, se poate ajunge la o vacanță de tot 9 zile, deoarece 30 și 31 decembrie cad sâmbăta și duminica, iar 1 și 2 ianuarie sunt zile libere.

Zile libere pentru situații speciale

În articolul 52 din Codul Muncii se prevede că, în cazul unor evenimente familiale deosebite (fericite sau dimpotrivă), salariaţii au dreptul la zile libere plătite, care nu sunt incluse în durata concediului de odihnă.

Prin contractul colectiv de muncă unic la nivel național, aplicabil tuturor societăților comerciale, salariații au dreptul la zile libere plătite pentru evenimente deosebite în familie sau pentru alte situații. Iată care sunt acestea: * căsătoria salariatului – 5 zile * căsătoria unui copil al salariatului – 2 zile * nașterea unui copil (concediul paternal) – 5 zile + 10 zile, dacă tatăl copilului a urmat un curs de puericultură; angajatul poate solicita acordarea concediului paternal oricând în primele 8 săptămâni de la nașterea copilului său; în prezent există discuții pentru prelungirea concediului paternal * decesul soțului / soției, copilului, părinților, socrilor – 3 zile * decesul bunicilor, fraților, surorilor – 1 zi * donatorii de sânge – 1 zi (sânge se poate dona o dată la 6 luni, deci de două ori pe an) * schimbarea locului de muncă în cadrul aceleiași companii, cu mutarea domiciliului în altă localitate – 5 zile.

De asememnea, se mai pot obține zile libere suplimentare dacă în cursul anului se lucrează în zilele de sâmbătă sau duminică, pentru fiecare dintre acestea angajatorul fiind obligat prin lege să acorde două zile libere, legate.

V.D.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut