Mini fotbal ALPE – ADRIA Cup 2013, Croaţia

Jandarmeria Cluj pe locul 2. Urmează Mondialul IPA din Olanda

_DSC0144În anul 1992, ia fiinţă Asociaţia Internaţională a Poliţiştilor – Secţia România, cu sediul central la Bucureşti, secţie care va avea parte de recunoaşterea International Police Association patru ani mai tîrziu, în 1996. Şi tot în 1996 iau fiinţă asociaţiile de profil, la nivelul fiecărui judeţ în parte. La Cluj unul dintre iniţiatori este domnul Gheorghe Bunea, secretar apoi preşedinte al asociaţiei. 1996 – 2006 este perioada în care calitatea de sportivi a poliţişitilor clujeni se evidenţiază în diferite competiţii naţionale şi internaţionale în diferite domenii şi ramuri sportive, de la mini fotbal la tir, atletism, tenis de masă, tenis de cîmp, fotbal plajă, competiţii sportive împlinite cu întîlniri profesionale, un real cîştig pentru absolut toţi participanţii. Sînt de amintit turneele şi întîlnirile internaţionale din Italia, Croaţia, Germania, Austria, Cehia, Spania, Elveţia, fiecare în parte un pas important de cunoaştere reciprocă şi perfecţionare profesională, toate cuprinse într-un motto extrem de sugestiv, Servicii prin Prietenie.

Nu cu mult timp în urmă, echipa Jandarmeriei Cluj – Dănuţ Tofan/p, Cristian Stan, Florin Vana, Paul Biriş, Gheorghe Bunea, Dorin Geantă, Cristian Maxim, Ovidiu Fărcaş – s-a întors laureată de la cea de a 13 – a ediţie a Cupei ALPE – ADRIA, Croaţia, o clasare pe locul 2 şi medalii de argint obţinute după executarea loviturilor de pedeapsă , în condiţiile unui 0:0 la sfîrşitul timpului regulamentar şi a prelungirilor. A fost să fie a 12-a lor prezenţă la acest turneu, dar prima în care IJJ Cluj joacă finala mare (cîştigătoare IPA Brodosko – Posavka, Croaţia) şi prima în care un jucător român, Dănuţ Tofan, este declarat cel mai bun portar al turneului, turneu cu 32 de echipe prezente, din nouă ţări europene.

IPA România este şi organizatoarea Cupei IPA 2013, în care Jandarmeria Cluj va juca sîmbătă, 5 octombrie, semifinala zonală D – Transilvania (semifinală cu Reagiunea 2 Harghita/Jandarmeria), după un parcurs jalonat de victorii în faţa colegilor reprezentînd Poliţia Alba, Jandarmeria Maramureş şi Jandarmieria Alba.

Duminică, 6 octombrie, o parte din lotul Jandarmeriei Cluj va face deplasarea la Ebergen, Olanda, pentru participarea la turneul final al Campionatului Mondial de Mini Fotbal al Poliţiştilor, reţinînd a 6 – a prezenţă clujeană la acest turneu final.

Concluzia ? Se desprinde singură… Sînt buni în profesia aleasă, sînt buni şi în sport. Servicii prin Prietenie avînd acoperire totală.

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.