Milioane de bileţele, plicuri cu bani şi un telefon mobil

Novîe Izvestia

Unul dintre simbolurile Ierusalimului – Zidul Plîngerii – a fost supus recent “curăţeniei generale”. O asemenea ceremonie are loc de două ori pe an: în ajunul Anului Nou evreiesc (Rosh Hashanah), care este sărbătorit la începutul lui septembrie, şi al Paştelui evreiesc (Pesah). De fiecare dată, în timpul unei asemenea curăţenii au loc “descoperiri paradoxale”.

Zidul Plîngerii este din vremuri de demult principalul loc de pelerinaj pentru evreii religioşi din întreaga lume. Însă, la acest loc sfînt, singurul zid rămas în picioare al Templului antic iudeu, vin şi turişti obişnuiţi, pentru a pune printre pietrele zidului un bilet cu o rugăminte sau cu o rugăciune adresate Domnului.

Şi de data aceasta, ca de obicei, din Zidul Plîngerii au fost scoase milioane de bileţele, care, potrivit tradiţiei, sînt arse într-un loc special amenajat pe Muntele Măslinelor din Ierusalim. Angajaţii Fondului Consiliul Zidului respectă regula strictă: să nu citească biletele, scrise, de altfel, în toate limbile lumii. Cazuri de încălcare a acestei reguli nu au avut loc. Toţi înţeleg că a “trage cu ochiul” este lipsit de etică şi incorect. De aceea, nimeni nu încearcă să se uite nici măcar în mesajele unor persoane cunoscute care vin adesea aici.

Bileţele la Zidul Plîngerii au lăsat, de exemplu, cîntăreaţa Madonna sau actriţa Angelina Jolie. De altfel, şi politicienii nu au ezitat să se adreseze direct lui Dumnezeu: mesaje în Zid au lăsat oameni politici precum Barack Obama sau Vladimir Putin.

Dacă în cazul bileţelelor instrucţiunile sînt clare, în cazul altor obiecte lăsate la Zidul Plîngerii nu există reguli precise. Între timp, în crăpăturile Zidului sînt descoperite adesea ofrande în bani. De cele mai multe ori, ele sînt lăsate de oaspeţi din ţări africane, care se ghidează după tradiţiile din patria lor.

Astfel, în timpul ultimei curăţenii generale, au fost găsite plicuri ce conţineau cecuri bancare necompletate, pe care se putea trece suma totală de 2 miliarde de dolari. Pe plicuri era menţionat că ele au fost lăsate de o oarecare misiune creştină. Proprietarul cecurilor nu a fost găsit. Se ştie doar că acesta este din Nigeria. De altfel, banii găsiţi sînt şi ei arşi alături de bileţele pe Muntele Măslinilor.

Cea mai surprinzătoare descoperire făcută în ultimul an la Zidul Plîngerii a devenit un telefon mobil. Este clar, însă, că acesta nu a fost uitat, ci lăsat aici special. Pentru legătura cu Dumnezeu?

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.