Mijloacele şi formele de acţiune ale revizionismului maghiar împotriva Tratatului de la Trianon şi a Statului Naţional Unitar Român

Mihai CofariuUngurii nu s-au împăcat şi nu se împacă nici astăzi cu Tratatul de la Trianon. Nu s-au împăcat cu gîndul că “Ungaria Mare” este un vis spulberat. Nu au înţeles că existenţa monarhiei austro-ungare, un conglomerat de naţionalităţi asuprite, este condamnat de istorie. Guvernanţii unguri nu au înţeles realitatea. Chiar de la data semnării Tratatului de la Trianon, şi-au manifestat intenţiile revizioniste. După ce au ratificat Tratatul, deputaţii au jurat să reînvie Ungaria Mare (Ungaria din 1867-1918). Nici nu s-a uscat bine cerneala de pe tratat, cînd au dezlănţuit o vehementă campanie revizionistă. S-au plîns în cele patru colţuri ale lumii de “marea nedreptate” care li s-a făcut. Se mai plîng şi astăzi. Sloganul principal repetat în toate colţurile lumii era: “Nem! Nem! Nem! Soha”, Nu! Nu! nu! Niciodată!”.

Cercurile diplomatice şi publicistice horthyste au desfăşurat, în perioada interbelică, o propagandă perseverentă şi abilă pentru a influenţa autorităţile şi opinia publică internaţională, privind pretinsa nedreptate făcută Ungariei prin tratatele de pace de la Paris.

Propaganda revizionistă se făcea cu fanatism în Parlament, prin presă, prin şcoli, cazărmi, biserică, filme, literatură şi artă, societăţi revizioniste etc. Chemările iredentiste, şovine, revizioniste, împînzeau întreaga Ungarie.

Lucrările, studiile, articolele cu caracter istoric, politologic, filosofic etc. publicate în limba maghiară urmăreau cultivarea sentimentelor naţionalist-şovine, a ideii absurde că revizuirea graniţelor nedrepte, stabilite la Trianon, va aduce din nou fericirea vremurilor de altă dată. Toate greutăţile Ungariei erau prezentate drept consecinţe ale “răpirii” Ardealului.

Guvernele horttyste au desfăşurat o puternică activitate revanşardă, propagînd un iredentism fanatic, populaţia şi armata fiind incitate contra statelor vecine, succesoare ale fostului imperiu, austro-ungar! (România, Cehoslovacia şi Iugoslavia).

O parte însemnată a propagandei revizioniste maghiare s-a desfăşurat prin intermediul societăţilor cultural-ştiinţifice şi educaţional-patriotice. Un rol important l-a exercitat Uniunea Naţională Maghiară, care număra printre membrii ei toată avangarda revizionismului maghiar. Aceasta reunea numeroase alte societăţi culturale conduse de personalităţi ale vieţii spirituale sau de demnitari. Scopul principal al Uniunii era organizarea unor activităţi cu caracter revizionist în statele Europei Occidentale, în SUA etc.
trianon
O asociaţie legală, cu ramificaţii şi filiale în principalele centre urbane, a fost “Ungurii ce se deşteaptă”, care a luat fiinţă tot cu scopul de a reface “Ungaria Mare”. Aceasta a devenit repede una dintre cele mai puternice organizaţii revizioniste, care număra o sută de mii de membri.

Din ea făcea parte şi scriitorul maghiar Dücsa Csaba, care a scris, în anul 1939, sub îndemnul autorităţilor horthyste, una din cele mai nocive lucrări adresate tineretului din organizaţiile “Levente”, intitulată “Nici o milă”. În capitolul intitulat Mărturia leventului, autorul arată că scopul urmărit de ungurii şovini şi revizionişti este exterminarea românilor, prin toate mijloacele: prin asasinat, prin otravă, prin foc etc.

De altfel, ideea exterminării românilor din Transilvania a apărut mult înaintea lucrării Ducso Csaba, şi anume în ziarul “Pesti Hirlap”, din 15 aprilie 1932, care a publicat un articol fulminant împotriva românilor, în care se arăta că: “Dacă noi ungurii, vom recupera ţara (Transilvania), naţionalităţile vor trebui să se acomodeze, şi ele se vor acomoda, chiar în primele 24 de ore. Nu vom mai repeta slăbiciunile Ungariei de altă dată. Daco-Românii vor trebui să dispară de pe acest teritoriu.”

Pentru realizarea programului de propagandă în străinătate, autorităţile horthyste au tipărit zeci de ziare şi reviste, cărţi, broşuri, albume în limba franceză, engleză, germană, italiană ş.a. Înafară de publicaţiile cu caracter revizionist, tipărite în Ungaria, destinate străinătăţii, diaspora maghiară edita şi difuza alte 26 reviste ungureşti, 18 franceze şi 8 italiene.

Rolul de educator al tuturor organizaţiilor şi asociaţiilor revizioniste, al întregii activităţi propagandistice desfăşurate în ţară şi străinătate, l-a exercitat, începînd din anul 1927, Liga Revizionistă Maghiară. Finanţată de Ministerul Propagandei şi guvernul horthyst şi de către organizaţiile industriaşilor şi latifundiarilor, aceastea şi-a permis să declanşeze o puternică ofensivă diplomatică împotriva Tratatului de la Trianon, încercînd să discrediteze prevederile acestuia.

Cea mai elocventă probă a resurselor financiare uriaşe de care dispunea “Liga” este aceea că, în decurs de 13 ani (1927-1940), ea a publicat şi difuzat în străinătate 228 cărţi, reviste, ziare, manifeste, broşuri, albume, pliante etc. în limbile germană, italiană, franceză, engleză, spaniolă, portugheză, în care se deplîngea soarta “Ungariei milenare”, adresînd critici virulente ţărilor învingătoare în primul război mondial.

Perioada august 1940, cînd României i s-a impus de către puterile fasciste Dictatul de la Viena, respectiv cedarea Ardealului de Nord, şi luna octombrie 1944, cînd a avut loc prăbuşirea regimului horthyst, pe lîngă politica de purificare etnică a regiunii, prin toate mijloacele (începînd cu asasinarea în masă a românilor şi terminînd cu alungarea lor), această etapă se caracterizează şi prin noi demersuri şi manevre diplomatice menite să favorizeze ocuparea întregii Transilvanii de către Ungaria.

Purificarea etnică a continuat, în perioada 1952-1968, în timpul existenţei Regiunii Autonome Maghiare, dar şi în perioada începută prin evenimentele din decembrie 1989.

Chiar pe 22 decembrie 1989, UDMR şi-a făcut apariţia – era gata constituită, deşi formal evenimentul a avut loc mai tîrziu. Faptul acesta indică o acţiune prealabilă de organizare şi validează indirect teza conform căreia, prin intermediul formaţiunii respective, trebuia să se înfăptuiască ţelurile revizionismului budapestan.

Primul deziderat al UDMR, pentru atingerea căruia a acţionat încă din decembrie 1989, a fost purificarea etnică a judeţelor Mureş, Covasna şi Harghita, maghiarizarea totală a regiunii. S-au folosit cele mai dure metode, ajungîndu-se pînă la asasinat.

Deplina maghiarizare a zonei central-estice a Transilvaniei este primul obiectiv în planul ce viza distrugerea statului naţional unitar român şi alipirea unei părţi a lui la Ungaria.

Planul nu a reuşit datorită reacţiei de autoapărare a românilor din zonele cele mai periclitate. Aceştia au fost primii care şi-au dat seama că, practic, sînt părăsiţi de guvernul român şi de aceea singura salvare este propria rezistenţă. Această credinţă a făcut ca la Tîrgu Mureş să se înfiinţeze, la 8 februarie 1990, Uniunea Naţională “Vatra Românească”.

În prima fază, planul UDMR viza purificarea etnică în judeţele Harghita şi Covasna. Apoi trebuia trecut la judeţul Mureş; aici ponderea românilor fiind mai mare, şi rezistenţa lor a fost mai mare. Ca urmare, UDMR a declanşat o rebeliune antistatală la Tîrgu-Mureş, în martie 1990.

În urma intensei pregătiri psihologice şi materiale, au izbucnit marile manifestaţii violente ale maghiarilor din 19 şi 20 martie, încercarea de luare în stăpînire a oraşului Tîrgu-Mureş, încercarea de asasinare a unora dintre liderii români.

În condiţiile reacţiei neadecvate a autorităţilor statului, Uniunea “Vatra Românească” a condus rezistenţa românilor, salvînd statul naţional unitar român. Rezultatul confruntărilor din Tîrgu Mureş a fost de 278 de răniţi şi saşe morţi, din care români 190 răniţi şi trei morţi. Însuşi faptul că numărul răniţilor români este dublu demonstrează că cei înarmaţi şi agresivi au fost maghiarii. Bine pregătită, rebeliunea trebuia să indice lumii întregi necesitatea desprinderii Transilvaniei de România şi pentru a impune această concluzie urma să fie puternic mediatizată; o mulţime de televiziuni occidentale şi-au trimis echipele de filmare la Tîrgu Mureş, ca şi cum ar fi ştiut precis ce şi cînd se va întîmpla; toate echipele aveau cameramani şi reporteri de origine maghiară; toate au interpretat evenimentul ca pe o acţiune antimaghiară, însuşi Mihăilă Cofariu, cel mai cunoscut dintre românii bătuţi bestial de maghiari, fiind prezentat ca maghiar.

Sentimentul larg, apropape unanim, al românilor transilvăneni este acelaşi, că, prin rezistenţa lor, la Tîrgu Mureş, a fost salvată ţara.

UDMR, ca şi celelalte forţe politice maghiare din România, a fost şi este permanent influenţată dinspre Ungaria, adesea fiind purtătorul de cuvînt al intereselor acesteia. De la Budapesta provin îndrumări privind obiectivele ce trebuie urmărite, vin fondurile, intervenţii pe lîngă autorităţile din Bucureşti, susţinerea în cadrul forurilor internaţionale, plata fondurilor propagandei antiromâneşti în Occident. Majoritatea celor aflaţi în fruntea Ungariei – preşedinte, prim-ministru, miniştri – străbat Transilvania ca pe propria moşie, incitîndu-i pe maghiarii localnici: ţin discursuri, dezvelesc statui, încurajează liderii maghiarilor din România, luînd partea unei formaţiuni sau a alteia.

Tribuna cea mai folosită de către emisarii veniţi din Ungaria pentru amestecul în treburile interne ale României este Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad. Participanţi sînt maghiarii din România, Ungaria, Serbia, Slovacia, din Occident. Conferenţiari sînt mai ales din Ungaria. Cea mai importantă este prezenţa primului ministru al Ungariei, Orbán Viktor. Participant din anul 2004, alături de alţi lideri ai maghiarilor din România – Tökés László, Marko Béla ş.a. – prin mesaje naţionaliste, iredentiste, îndeamnă comunitatea maghiară la acţiuni antiromâneşti, menite să ducă la destrămarea statului naţional unitar român şi alipirea unei părţi a lui la Ungaria. Acesta este adevăratul sens al declaraţiilor sale: “Acum este momentul să cerem autonomia. Consider că un alt moment mai favorabil nu va mai apare în următorii 15-20 de ani” (2004). Revenit la Tuşnad în 2005, Orbán repeta ideea “necesităţii autonomiei teritoriale”. În acelaşi an, el, susţine că “pentru români, cel mai bine ar fi ca această ţară, să fie federalizată”. La invitaţia lui Tökés László, în octombrie 2005, conferenţia la Oradea, pe un ton foarte agresiv la adresa României, cerea condiţionarea aderării României la UE de înfiinţarea Ţinutului Secuiesc. La Tuşnad va reveni în fiecare an, ajungînd la a face aluzii privind “soluţia Kosovo” ca o necesitate pentru România.

Falsificînd în mod grosolan istoria, sfidînd dreptul istoric şi dreptul internaţional, revizioniştii maghiari acţionează metodic, folosind tactica paşilor mărunţi. Suita de autonomii de tot felul, diferitele referendumuri şi manifestaţii provocatoare pentru autonomia teritorială a aşa-zisului “Ţinut Secuiesc”, sloganul “noii descentralizări” vizează redobîndirea pămîntului pierdut prin Tratatul de la Trianon, vizează destrămarea statului naţional unitar român şi anexarea Transilvaniei la Ungaria.

Ar fi bine ca cei competenţi să ia în serios această ameninţare, să ia măsurile necesare, ferme, pentru a nu repeta greşelile vremurilor trecute.

Prof. univ. dr. Ioan BOJAN

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.