Mii de participanți la serbarea populară tradițională Avram Iancu de la Fântânele

Aflându-mă între reporterii ce mi-am asumat de mai mulți ani misia de a relata de pe aceste înălțimi ale Apusenilor modul în care se desfășoară această mare sărbătoare de suflet – patriotic, dedicată marelui erou național Avram Iancu, mă văd nevoit să mă repet, firesc, cu îngăduința fidelilor noștri cititori.

De aceea voi începe prin a menționa faptul confirmat în timp, acela că an de an în prima decadă a lui iulie, la Crucea Iancului de la Fântânele, se adună moții, istoricii, preoții, politicienii, artiștii, comercianții și toți iubitorii drumețiilor montane, pentru a comemora și evoca pilduitoarele pagini de eroism scrise prin lupta pentru dreptate și ne-îngenunchere în fața celor ce au vrut să domine și să secătuiască bogățiile acestui areal montan.

Avram Iancu, Pelaghia Roșu, lăncierii, tribunii, centurionii, moții și moațele acestui pământ sfânt, reprezintă un veritabil simbol al dragostei pentru neam și glia noastră străbună.

Și în acest iulie, la Crucea Iancului, ridicată pentru prima dată din lemn, în 1924, la împlinirea unui secol de la nașterea crăișorului, apoi refăcută de două ori din piatră, au urcat mii de persoane pentru a participa la această manifestare care s-a aflat la a XLVll – a ediție, organizată de Primăria și Consiliul local Mărișel, cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj.

Această sărbătoare tradițională, unică ca dimensiuni și program în județul Cluj, a început cu slujba religioasă săvârșită la Crucea Iancului, unde preoții și mulțimea s-au rugat pentru sufletele eroilor Apusenilor, ai neamului românesc, pentru binecuvântarea, sănătatea, prosperitatea și liniștea României și a lumii. Preotul paroh, Ioan Mocean și starețul Paise al Mănăstirii Brâncovenilor, recent construită nu departe de Crucea Iancului, au încheiat oficierea slujbei prin a sublinia eroismul moților, ale lui Avram Iancu, Horea, Cloșca și Crișan, nădăjduind, dacă vremurile o va cere, și noi să avem sânge de eroi, cum au avut și eroinele Palaghiei Roșu, în acei ani.

A urmat depunerea coroanelor de flori din partea Consiliului Județean Cluj, Primăria Mărișel, Consiliul local Mărișel, Școala gimnazială,, Pelaghia Roșu’’ Mărișel, Primăria și Consiliul local Huedin, prin prezența primarului Mircea Moroșan, Primăria și Consiliul local Căpușu Mare, prin persoana viceprimarului Gelu Iancu, Primăria Beliș, prin intermediul primarului Viorel Matiș, pentru Primăria Călățele a depus primarul Vasile Tripon, Mănăstireni, prin vicele primar Ionel Radu Toșa, Măguri Răcătău, prin primarul Alexandru Livescu, apoi Societatea Cultural Patriotică din România, Filiala din Câmpia Turzii a Societății, PSD Cluj, prin președintele Alexandru Cordoș, PNL Cluj, prin mai mulți consilieri, PRN, prin președintele Gheorghe Funar și Ocolul Silvic din comuna Horea.

La ora 13 a fost inaugurată, parțial, noua scenă ridicată din trunchi de lemn de brad, care dispune de grupuri sociale, cabine de duș, vestiare, dar încă nu este branșată la utilități.

Amfitrionii frumosului spectacol, dna manager al CJPCPCT Cluj, Adriana Irimieș și consultantul artistic, Grigore Sâmboan, au oferit microfonul dlui primar, Viorel Ghic, care a oficiat deschiderea acestei ediții prin intonarea Imnului Național și ținerea unui moment de reculegere în memoria eroilor Apusenilor.

Așa cum a făcut și în anii precedenți, șeful administrației de la Mărișel a invitat oficialitățile să urce pe scenă, primarii comunelor prezente și al orașului Huedin, șefa Inspectoratului Școlar, Marinela Marc, președintele PSD Cluj, Alexandru Cordoș, președintele Societății Cultural Patriotice ”Avram Iancu”, prof. Tiberiu Groza, consilieri județeni și locali.

Apoi, a punctat, cu firești emoții, principalele momente ale evenimentelor ce s-au petrecut aici în anii 1848 – 1849, dar și istoria crucii care poartă numele crăișorului Avram Iancu. Pe larg, despre faptele de luptă ale eroului național, Avram Iancu, ale eroinei Pelaghia Roșu, și a tuturor participanților la nimicirea și respingerea vrășmașilor conduși de Vașvary, Pal, a vorbit prof. Ionuț Mariș, fost director de școală, primar în Mărișel și coautor la două din edițiile Monografiei acestor locuri.

Au vorbit Marinela Marc, Alexandru Cordoș și Tiberiu Groza, care a prezentat mulțimii și Rezoluția Consiliului Național al Societății Cultural – Patriotică Avram Iancu, legată de scoaterea și relocarea statui lui Avram Iancu din piața centrală a municipiului Turda, unde a și avut loc o manifestare în după-amiaza zilei de duminică.

Frumoasa sărbătoare a continuat cu cântec, joc și voie bună până seara, oferind ce au mai valoros în repertoriul lor artiștii: Mariana și Adriana Anghel, Adrian Neamțu, Ciprian și Mihaela Istrate, Răzvan Roșu, Adriana Irimieș, Alexandru Pop, Florian Roșan, Mariana Morcan, Grigore Sâmboan, Mihai Mariș.

Rămânând la soliști, îi amintim pe Lavinia Maria Danciu Hetea, Dana Purcel, Lavinia Mariș și Anicuța Roșu.

Taragotiștii din Mărișel, chiar au deschis programul zilei din care nu a lipsit Orchestra profesionistă Cununa Transilvană, dirijată de prof. dr. Ovidiu Barteș, taragotiștii locului Nicolae și Emanoil Badiu, dansatorii formațiilor ,, Nepoții Iancului’’, ,, Mărișana’’ și elevii Scolii ,, Pelaghia Roșu’’ din Mărișel.

Organizatorii au oferit oaspeților câteva sute de kg. de balmoș, câteva mii de sarmale, vișli, țuică, sucuri , cafele și invitația de a reveni și la anul viitor pe acest mirific vârf de munte, unde, din păcate numeroasele echipe de poliție au blocat sute de autoturisme să ajungă la cea mai mare sărbătoare a anului din județul Cluj.

Dumitru VATAU

 

 

 

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut