Mihail Hărdău este convins că moţiunea pe tema UMF Tîrgu Mureş va eşua

Fostul ministrul al Educaţiei Naţionale, democrat liberalul Mihail Hărdău dezaprobă demersul USL privind moţiunea de cenzură pe tema UMF Tîrgu Mureş, precizînd că este primul caz în care se încearcă tragerea la răspundere a Executivului pe motiv că aplică o lege.

‘’Parlamentarii USL se întorc la muncă după greva de lux de două luni de zile. Au găsit un motiv să oprească greva, moţiunea de cenzură. Aceştia susţin că Guvernul a cedat şantajului UDMR, un pretext găsit pe fondul naţionalismului folosit într-o perioadă ante electorală. Moţiunea este folosită în scop electoral, motivul acesteia este că Guvernul nu a respectat voinţa naţiunii’’, a spus Hărdău.

El a arătat că este primul caz în istoria parlamentarismului din România cînd se depune o moţiune de cenzură pentru un guvern care aplică legea. ‘’Nu este încălcată Legea educaţiei absolut deloc. Este forţată introducerea acelei facultăţi după modelul UBB. Cei de la Tîrgu-Mureş ar fi trebuit să rezolve problema la nivelul instituţiei prin organismele sale. Puteau organiza UMF Tîrgu-Mureş după modelul UBB-ului. Nu au dorit acest lucru, atmosfera nefiind de natură să ducă la o conlucrare între părţile aflate într-un anumit conflict, şi s-a ajuns la forţarea guvernului să intrevină pentru a se aplica legea’’, a spus fostul ministru, arătînd că demiterea Guvernului Ungureanu este un pas politic pe care şi-l doreşte USL-ul. ‘’Este un demers politicianist care nu are şanse de reuşită’’, a punctat Hărdău.

Democrat liberalul crede că UDMR nu a şantajat Executivul în acest caz, ci doar a solicitat punerea legii în aplicare.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.