Mici nimicuri?

Frica de… frică a fost motorul care a dus la construcţia europeană. Experienţa năucitoare a celor două ravagii din secolul al XX-lea a pus Germania la treabă şi, multă vreme, s-a crezut că pacea s-a instaurat definitiv pe Continent. Numai că, întotdeauna, paradoxurile îşi au partea lor mai ciudat paradoxală. Tot în jurul Germaniei, declanşatoarea celor două conflagraţii mondiale, s-a format şi nucleul păcii. Aşa cum rând pe rând, poarta Brandenburg a fost şi simbolul dezolant al sfâşierii unei naţiuni, dar şi triumful unor victorii (şi, deci, începutul păcii).
După principiul „eu te-am făcut, eu te omor”,  Germania a fost principala cauză pentru care Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană şi tot Germania este principalul motor economic şi politic, de refacere a unităţii Continentului şi continuarea unui proiect unificator pentru popoarele Europei. Evident că reconstrucţia cere alte date de abordare, fie şi pentru că lumea, în general, s-a schimbat, şi pentru că generaţiile care vin au o cu totul altă abordare a realităţilor.
Germania are tot interesul să păstreze Europa Unită. Numai astfel poate să-şi satisfacă orgoliul de primus inter pares, mai ales din punct de vedere economic. Numai că mătuşa Merkel s-a gândit să întărească Germania cu forţă de muncă venită din cu totul alte culturi decât cele împărtăşite de europeni. Şi a stricat aerul prezumtiv pacifist. Aşa s-a născut scânteia, iar de aici până la vâlvătaie nu mai e decât un pas. Încercările de a drege busuiocul în campania viitoare de alegeri din 2017 sunt sortite eşecului. Nu neapărat pentru personajul întruchipat de Angela Merkel, ci pentru că, pe lângă europeni, s-a supărat şi poporul german. Şi a… emanat tot felul de idei ce, odată puse în practică, vor grăbi sfârşitul păcii de 1000 de ani, care nu are perspective să ajungă nici la vârsta de 100 de ani! Jorg Meuthen şi fondatorii partidului Alianţa pentru Germania (extrema dreaptă) vor ca ţările din sudul european să se desprindă de actuala construcţie europeană, iar în uniunea monetară actuală să rămână doar Germania, Austria, Olanda şi Finlanda. Şi, sigur, Franţa, Spania, Italia să formeze o nouă uniune monetară. Clivajul n-ar cuprinde nici măcar Grecia, darămite ţările est-europene. Franţa îngână şi ea refrenul despărţirii de Germania şi clica. Motive în plus de renaştere a dorinţei revanşarde, de cotropire a spaţiilor economice nou (încă ne-) formate. Şi, parcă tot frica de… frică a născut şi ideea concursului celei mai urâte expresii din Germania. La ediţia de sfârşit de ani 2016, expresia „trădare de ţară” a fost declarată „cea mai urâtă”. În onoarea se pare a Angelei Merkel, care a fost huiduită cu acest slogan la Dresda, cu ocazia celebrului discurs, care a umplut Europa de alte credinţe. Numai că (Volkeverater) expresia aminteşte de… melodia dictaturii fasciste, cînd arestările, deportările şi condamnările la moarte erau puse sub stindardul trădării de patrie. Acestea, şi încă multe altele, să fie micile nimicuri din cauza cărora va muri încă nenăscuta conştiinţă colectivă a europenismului?

Radu Vida