Menta – utilă sănătăţii noastre

Menta este una dintre cele mai vechi plante medicinale, fiind  un remediu natural cunoscut şi apreciat de secole datorită aromei şi calităţilor sale deosebite. Este o plantă ale cărei frunze sînt utilizate în diverse moduri şi produse, de la gumele de mestecat şi dropsuri cu mentă, folosite pentru reîmprospătarea respiraţiei, pînă la şampoane, pentru eliminarea sebumului şi îndepărtarea mătreţii şi paste de dinţi şi apă de gură pe bază de mentă, pentru a conferi un miros plăcut respiraţiei.

Speciile de mentă care se folosesc în vindecare sînt, de fapt, o serie de trei specii (care  au sute de varietăţi): menta de apă (mentha aquatica), menta dulce (mentha viridis sau spicata) şi hibridul primelor două: menta pipărată (mentha piperita), care este cea mai folosită specie în prezent. Chiar dacă menta pipărată nu are nimic din iuţeala condimentului la care se face referire, din contră, este răcoritoare, dar în schimb are în mireasma sa o nuanţă care aduce aminte de cea a piperului. Această specie de mentă creşte doar în grădini, unde se înmulţeste foarte rapid.

Culesul mentei se face întotdeauna pe timp frumos, cu soare mult şi căldură, cînd această plantă secretă un maximum de uleiuri volatile. Se taie părţile aeriene, adică tulpina cu tot cu frunze, cu puţin înainte ca planta să înflorească. După recoltare, menta se usucă în strat subţire, în locuri umbroase, lipsite de umiditate şi foarte bine aerisite. A se ţine cont că din 1 kg  de mentă crudă  rezultă aproximativ 200 de grame de mentă uscată, care se păstrează în pungi de hîrtie, în cămări lipsite de umiditate şi răcoroase.

Izma, cum se mai numeşte menta în general,   are acţiune:  antiseptică, bacteriostatică, astringentă, sedativă, are efect cicatrizant şi antidiareic, combate transpiraţia şi calmează durerile. Este excelentă pentru organism, mai ales pentru că are un efect calmant asupra sistemului digestiv, acţionează ca un pansament gastric şi calmează durerile abdominale, iar ceaiul din frunze de mentă este excelent în reducerea simptomelor de colon iritabil, în detoxifiere şi curăţarea pielii, mai ales în cazurile de acnee. De asemenea, senzaţia răcoritoare a mentei pe piele poate preveni iritaţiile, iar  la nivel intern  poate purifica sîngele. Încorporată în paste de dinţi şi apă de gură poate ajuta la albirea naturală a dinţilor şi eliminarea  halitozei (respiraţia neplăcută a gurii). Pentru persoanele care au probleme cu mersul în maşină sau cu avionul, din nou menta poate fi folosită cu succes.

Studiile recente au arătat că uleiul de mentă, folosit în aromaterapie, ajută în alungarea anxietăţii, stresului şi a problemelor precum migrenele, provocate de stres. Datorită proprietăţilor decongestionante, expectorante şi astringente, ceaiul de mentă ameliorează gîtul iritat, tusea şi eliberează căile respiratorii.

Menta acţionează şi ca un vasodilatator şi ajută, deci,  în dilatarea vaselor de sînge îngustate, fiind folosită cu success împotriva  durerilor  de cap. Menta echilibrează nivelul pH-ului pielii, fapt ce inhibă producerea excesivă de uleiuri la nivelul pielii. Datorită proprietăţilor astringente, antiseptice şi antiinflamatorii, menta diminuează aspectul de acnee, puncte negre, roşeaţă şi iritaţii de la nivelul pielii.
În alimentaţie, este indicat ca menta să se folosească în stare crudă, de preferat proaspăt culeasă, pentru  a stimula digestia, pentru că astfel ajută la digestia grăsimilor de origine animală; de aceea, bucătăria arabă abundă în acest condiment.

Pe lîngă aceste beneficii, menta este creditată cu proprietăţi magice, cunoscute din mitologia greacă. Mai mult, convinşi fiind de proprietăţile magice ale plantei, galii puneau în loc de pernă sub cap un snop de mentă proaspătă învelită în pînză, pentru vise inspiratoare. Femeile slave purtau în ziua nunţii frunze de mentă puse în păr, pentru a avea o căsnicie lungă, bazată pe fidelitate. În  Orientul Mijlociu se consumau frunze fragede de mentă amestecate cu miere, în mari cantităţi, spunîndu-se despre această iarbă că îmbunătăţeşte performanţele sexuale. Scoţienii măturau vara camerele de şapte ori cu mături făcute din tulpini de mentă proaspătă, pentru a alunga boala.

În România, consumul de mentă  reprezintă una dintre cele mai vechi metode de ameliorare a  efectelor caniculei. Bunicii noştri foloseau izma pentru prepararea celebrului leac răcoritor, aşa-zisa apă de mentă. Aceştia o pregăteau dintr-o tulpină de plantă proaspătă, bine spălată, tăiată în bucăţi mari, peste care adăugau apă. Acest amestec se lăsa la macerat de seara pînă dimineaţa, cînd era numai bun pentru a fi băut într-o zi toridă. Mai popular decît apa de mentă este însă ceaiul. În zilele fierbinţi, ceaiul de mentă, consumat cald, în care strecurăm şi cîteva picături de zeamă de lămîie, răcoreşte, hidratează şi oferă energie organismului. Datorită proprietăţilor sale multiple, menta a ajuns astăzi  un ingredient-vedetă al verii.

Un ceai de mentă este opţiunea potrivită acum, pentru orice zi de vară. Izma trebuie să fie  nelipsită din băuturile pregătite fie de noi înşine, fie consumate la terase şi în baruri. Una dintre cele mai populare astfel de băuturi este limonada, care, fără adaosul de mentă, nu ar mai avea acelaşi efect răcoritor şi energizant. La mare căutare sînt şi înghetaţa şi sorbeturile cu mentă.  Izma poate fi folosită pentru proprietăţile sale răcoritoare şi relaxante şi sub formă de ulei volatil, care se adaugă în cadă. Astfel,  picăturile de ulei de mentă adăugate în baie  ne vor revigora organismul şi ne vor ajuta să avem un somn liniştit, indiferent de temperatură. Menta face parte, deci, dintre cele mai cunoscute plante medicinale şi asta datorită aromei sale deosebite, dar şi  beneficiilor pe care le aduce pentru sănătatea noastră mereu.

Dr. Liana Monica Deac