MEN: În nici un moment nu s-a decis desfiinţarea claselor din învăţămîntul liceal

Ministerul Educaţiei Naţionale precizează că „în nici un moment nu a decis desfiinţarea claselor din învăţămîntul liceal”, adăugînd că numărul de clase se realizează „conform numărului de elevi integraţi în sistem, cu rezerve pentru aceia care doresc inserţia, după momentul începerii anului şcolar 2013-2014”.

„Anual, cifra de şcolarizare, adoptată prin Hotărîre de Guvern, este mai mare decît locurile care urmează să fie ocupate de către generaţiile de şcolari. Această diferenţă este necesară pentru a putea asigura capacitatea de absorbţie în sistemul de învăţămînt preuniversitar românesc şi a acelor elevi care nu se află în evidenţele unităţilor de învăţămînt, ca de pildă elevii români sau străini aflaţi, pînă la momentul începerii cursurilor sau după acest moment, în afara României. Cifra de şcolarizare se realizează pe baza necesarului transmis de către fiecare inspectorat şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti. Aceste informaţii sînt colectate în urma recensămîntului populaţiei şcolare, a datelor INS şi a elevilor aflaţi în evidenţa unităţilor de învăţămînt preuniversitar” – precizează MEN, într-un comunicat remis presei.

Conform documentului citat, pentru anul şcolar 2013-2014, Guvernul României a aprobat, prin Hotărîre de Guvern, alocarea unui număr de 210.000 de locuri pentru tot tronsonul învăţămîntului preuniversitar – preşcolar, primar, gimnazial, liceal.

În acelaşi document, MEN prezintă situaţia, pe ultimii patru ani, pentru învăţămîntul preuniversitar, clasa a IX-a, învăţămînt cu frecvenţă – zi, din care reiese că în anul şcolar 2010-2011 au fost prevăzute 210.000 locuri, pentru 181.955 elevi înregistraţi, în 2011-2012 au fost 235.000 locuri şi 189.730 elevi înregistraţi, în 2012-2013 au fost 210.000 locuri şi 162.919 elevi înregistraţi, iar în 2013-2014 sînt 210.000 locuri pentru 145.932 elevi înregistraţi (cifră care nu este, însă, finală).

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.