MEN derulează un proiect privind prevenirea corupţiei în educaţie

Ministerul Educaţiei Naţionale va derula în perioada 1 – 27 septembrie o campanie de informare prin intermediul difuzării unor spoturi audio la posturile de radio, publicării de materiale în presa scrisă, dar şi online, în cadrul unui proiect ce are ca obiectiv diagnoza fenomenului de corupţie la nivelul învăţămîntului preuniversitar, informarea şi formarea decidenţilor în domeniul anticorupţiei şi dezvoltarea unei strategii anticorupţie în educaţie.

„Este necesară achiziţionarea de servicii de publicitate sub forma difuzării unui spot la radio fiecare cu durata de maximum 30 de secunde pe principalele canale de radio româneşti, publicarea unui material de presă scrisă şi realizarea unei campanii online. Scopul expunerii acestor materiale este de a promova la nivel naţional strategia anticorupţie în educaţie şi instrumentele de sesizare a faptelor de corupţie în educaţie (utilizarea portalului online, a liniei telverde anticorupţie)”, susţine MEN.

Prin această campanie vor fi popularizate drepturile cetăţenilor în relaţiile cu funcţionarii MEN, instrumentele pe care le au la dispoziţie pentru a sesiza faptele de corupţie, precum şi prevederile legale referitoare la pedepsirea corupţiei.

Potrivit site-ului MEN, în cadrul proiectului a fost realizat şi un spot video a cărui ideea centrală este că „învăţămîntul românesc nu este de vînzare”.

„Proiectul «Prevenirea corupţiei în educaţie prin informare, formare şi responsabilizare» se va încheia în data de 27 septembrie”, a declarat, luni, pentru AGERPRES, managerul de proiect Gabriel Ispas.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.