Memorial pentru bicicliştii victime ale accidentelor rutiere

Cu ocazia „Marşului Tăcerii” în memoria bicicliştilor victime ale accidentelor rutiere, Clubul de Cicloturism „Napoca” (CCN) a dezvelit miercuri, 15 mai, în Piaţa Unirii din centrul municipiului Cluj-Napoca, un inedit monument – primul „Ghost Bike” din România. Este o bicicletă vopsită complet în alb, defuncţionalizată şi împodobită cu flori roşii, plasată la marginea rastelului de biciclete din colţul sud-vestic al pieţei, purtînd mesaje scrise, specifice, în limbile română şi engleză, precum şi siglele CCN şi ale RideOfSilence şi indicaţia adreselor de Internet ce oferă informaţii suplimentare pe aceste teme.

„Acest cvasimonument expus în inima oraşului este menit să atragă atenţia autorităţilor şi cetăţenilor asupra situaţiei participanţilor mai vulnerabili la traficul rutier, faptului că sînt expuşi unei agresivităţi Ghost Bikecrescute din partea unora dintre şoferi şi că numărul şi gravitatea accidentelor în care sînt victime nevinovate, biciclişti, atinge nivele inacceptabile şi mult peste media europeană, chiar dacă numărul de persoane care utilizează bicicleta în mod sistematic ca mijloc cotidian de mobilitate urbană este încă statistic redus faţă de media europeană” – precizează directorul CCN, Radu Mititean.
Potrivit acestuia, ideea de „ghost bike” a fost lansată în 2003, în Statele Unite ale Americii, unde, „la fel ca în România, din cauza mentalităţii şi culturii pro-automobilistice, şi bicicliştii aveau mult de suferit, chiar şi rata de accidentări din cauza maşinilor fiind mult peste media din ţările cu procent mare de utilizare a bicicletei”. „La ora actuală sînt peste 500 de «biciclete-nălucă» în lume, a căror proprietar a decedat în accident, şi sînt răspîndite în zeci de ţări, însă România abia acum va fi înscrisă pe această harta a memorialelor biciclistice de acest tip” – precizează Radu Mititean.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.