Memento teatral cu Dorel Vişan

În preajma plecării spre… Peru, apreciatul om de teatru Dorel Vişan s-a oprit pentru două ore în municipiul Gherla, unde, la invitaţia Clubului Rotary/felicitări pentru iniţiativă, bravo preşedintelelui, dr. Remus Todea, care are şi alte proiecte culturale îndrăzneţe) s-a întîlnit cu publicul local, bun cunoscător al fenomenului literar. Da, am spus literar, fiindcă de astă-dată l-am cunoscut mai bine pe oaspetele clujean şi ca poet. Iar cel care l-a prezentat a fost, la rîndul său, un alt mare om de teatru, radio-tv şi umorist, inegalabilul Cornel Udrea, un moderator de excepţie, el stîrnind şi rîsul, dar şi interesul spectatorilor (care au umplut pînă la refuz sala Casei Municipale de Cultură din centrul oraşului). A fost o seară magnifică, iar amfitrionul manifestării, dr. Remus Todea, a ştiut de la început cum să ţină trează atenţia auditoriului, reuşind să dea evenimentului tenta sărbătorească pe care acesta o merita. Chiar şi decorul conceput de Mircea Corăbean a fost în ton cu atmosfera întîlnirii cu Dorel Vişan. Poezia, arta teatrală şi umorul s-au îmbinat armonios, din toate publicul „sorbind” cîte ceva. Invitatul serii a dat tonul prin rememorarea unor momente importante din bogata sa activitate actoricească, dar publicul a avut parte şi de…sfaturile sale medicale, oaspetele vorbind şi despre cîteva modalităţi de tratare a anumitor boli. Lumea l-a ascultat cu mare atenţie, cu toţii fiind numai „ochi şi urechi”, totul fiind însoţit de un ton cald şi prietenesc. Din „repertoriu” nu au lipsit impresiile de călătorie (şi în domeniul povestirii Dorel Vişan este un as!), nici amintirile de altădată din lumea literară clujeană. Apoi a recitat o superbă poezie de George Coşbuc – momentul culminant al spectacolului, credem noi. A fost o reprezentaţie inedită, improvizată de două mari personalităţi ale vieţii culturale clujene şi ale României, doi oaspeţi aplaudaţi îndelung pentru spontaneitatea şi inspiraţia lor.

Efectiv, publicul nu avrut să plece din sală înainte de a schimba cîteva vorbe cu Dorel Vişan, iar cărţile sale, printre care Psalmii, au trecut ca pîinea caldă. Şi încă un amănunt: primarul municipiului Gherla, ing. Marius Sabo, şi viceprimarul Ioan Neselean au fost pe tot parcursul vizitei alături de oaspete, invitîndu-l să revină şi cu altă ocazie printre admiratorii săi gherleni.

SZEKELY Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.