MECTS: Posturile din învăţămîntul superior de stat – deblocate

Peste 2.000 de posturi din învăţămîntul superior de stat au fost deblocate, urmînd a se organiza concursuri pentru ocuparea acestora, potrivit unei hotărîri aprobate de Guvern.

MECTS precizează într-un comunicat remis joi AGERPRES că universităţile de stat vor putea organiza concursuri în vederea ocupării posturilor didactice şi de cercetare vacante, posturi blocate începînd cu anul 2009, decizie care a condus în ultimii trei ani la un deficit de cadre didactice titulare de 42,76%.

Pot fi ocupate posturile vacante de: asistent universitar, lector universitar/şef de lucrări, conferenţiar universitar, profesor universitar, asistent cercetare, cercetător ştiinţific, cercetător ştiinţific gradul III, cercetător ştiinţific gradul II şi cercetător ştiinţific gradul I.

“Ocuparea celor 2.381 de posturi se face în condiţiile legii şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate pe anul 2012, în conformitate cu solicitările instituţiilor de învăţămînt superior de stat înaintate MECTS în luna septembrie a anului 2011. O altă condiţie ce trebuie respectată este încadrarea într-o politică de resurse umane echilibrată, astfel încît scoaterea posturilor la concurs să nu genereze majorarea numărului total de posturi ocupate pe fiecare instituţie de învăţămînt superior de stat. Prin excepţie, pot fi ocupate prin concurs posturile didactice şi de cercetare care s-au vacantat prin ieşiri din instituţia de învăţămînt superior de stat în anul universitar 2011-2012”, a declarat prin intermediul comunicatului de presă ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Marian Pop.

În anul universitar 2011-2012, în instituţiile de învăţămînt superior de stat sînt normate un număr de 42.498 de posturi didactice, dintre care 24.134 de posturi didactice ocupate de titulari (56,79%) şi 18.364 (43,21%) posturi didactice vacante.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.