Măsuri de prevenire a incendiilor în municipiul Gherla

În ultimele luni, pe raza municipiului Gherla au avut loc mai multe incendii ce puteau fi  evitate. Amintim doar câteva, cu pagube mai mari: un incendiu de apartament a distrus bunurile unei familii de pe strada Clujului, chiar în noaptea de Revelion, un altul a avut loc la un garaj de pe strada Stăruinței, din Gherla, iar o mașină a fost distrusă. Aceste cazuri ar fi putut fi evitate, dacă în locațiile respective sau în apropiere s-ar fi aflat stingătoare.

Astfel de situații sunt extrem de periculoase și nu o dată au dus la pierderea de vieți omenești. Asta doresc să evite consilierii locali, să crească gradul de siguranță al cetățenilor, până la intervenția pompierilor. În cadrul ultimei ședințe a Consiliului Local s-a propus, printre altele, amplasarea de stingătoare în toate spațiile locative comune din Gherla, în fiecare scară de bloc și la fiecare etaj. S-a mai propus, totodată, instruirea responsabililor din fiecare scară de bloc, nu doar pentru folosirea stingătoarelor, ci și pentru măsurile de primă intervenție în momentele de criză.

Stingătoarele au o durată de viață de aproximativ 10 ani și se verifică anual de către personal specializat. Costul unui stingător este aproximativ 100 lei, iar verificarea în jur de 30 lei/an. Astfel, pentru un bloc cu patru etaje, costul inițial ar fi de 400 lei, la care se va adăuga verificarea periodică.

Măsura nu este o noutate. Ea este reglementată prin Ordinul ministrului Administrației și Internelor nr.163/2007, anexa 6, care spune că ar trebui sa existe câte un stingător la fiecare nivel al unei clădiri de locuit. Astfel de reglementări există și pentru instituții publice sau firme, care sunt amendate aspru dacă nu se conformează. Însă, acolo unde contează cel mai mult, între apartamentele oamenilor, nu se respectă întotdeauna legea, iar aceasta poate să coste vieți și bunuri.

Sunt măsuri binevenite, având în vedere multiplele probleme constatate în ultimii ani în prevenirea incendiilor în municipiul Gherla. Prin aceste inițiative se speră reducerea acestor  cazuri neplăcute și păguboase în blocurile de locuințe din cele  trei cartiere ale orașului de pe Someș, unde chiar în aceste zile se află în finisare noul centru SMURD.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut