Mașină lovită de tren la Livada

Un autoturism a fost lovit de tenul Iași-Timișoara la un nivel de trecere cu calea ferată în zona localității clujene Livada, comuna Iclod.

Apelul de urgență a venit în jurul orei 14.20, iar la fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ.
“Echipajele de intervenție au găsit autoturismul avariat răsturnat pe plafon și ocupanții ieșiți din acesta. Doi bărbați au fost consultați de către echipajul SAJ, dintre care unul a fost transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale. La prima evaluare ambii prezentau afecțiuni ușoare”, anunțat ISU Cluj.
Garnitura de tren, implicată în eveniment, transporta pasageri dinspre Iași la Timișoara. Nici unul dintre aceștia nu au solicitat consult medical, iar trenul și-a reluat deplasarea în urmă cu puțin timp.

 

Din primele cercetări derulate de polițiștii s-a constatat faptul că un bărbat în vârstă de 46 de ani, din comuna Mintiu Gherlii, care conducea un autoturism dinspre municipiul Gherla, s-ar fi angajat neregulamentar în traversarea pasajului, moment în care a fost surprins și accidentat de garnitura de tren care circula pe relația Iași – Timișoara.
Atât conducătorul auto, cât și mecanicul locomotivei nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut